ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
Petrică Mâțu Stoian a fost arestat! Artistul a povestit, în cadrul unui interviu, despre un eveniment mai puțin plăcut din viața sa
Petrică Mâțu Stoian a povestit despre perioada când acesta a fost arestat. Pe vremea aceea, cântărețul se afla în armată și, povestește el, a întărziat din permisie șapte ore. Când se producea întârziere, ar fi trebuit să anunțe, însă a întâmpinat o problemă în acest sens.
Mi-a dat permisie 10 zile și eu am plecat la țară și era un singur autobuz care pleca dimineața. Am pierdut autobuzul. Am întârziat din permisie 7 ore, dacă întârziai 4 ore trebuia să anunți, dar nu aveam de unde. În cele din urmă am anunțat, dar persoana căreia i-am spus a uitat să spună, nu știu ce s-a mai întâmplat, ideea este că am întârziat. Era caz de batalion disciplinar. Mi-au luat centura, bocancii, tot, m-au dus la Farul din Mangalia. Acolo era sediul arestului. Nu aveam fereastră, nimic, aveam doar un lemn, ceva ca o masă, care se rabata. Dormeam pe un fel de țambal și cu ranița sub cap. Venea câte un ofițer și îți mânca zilele. Ne scotea pe limbă de foc, așa se numea, era un fel de jumătate de stradă, care avea pietriș ca pe calea ferată și ne punea în pas de defilare, culcat”, a povestit Petrică Mâțu Stoian, scrie Ciao.ro.
”Am făcut o vârstă frumoasă, mă respect și vreau să mă retrag de la ansamblu, să mă pensionez. Să vină tinerii din urmă și să-mi ia locul, să ducă mai departe cântecul. Până la un punct e bine să stai pe scenă. La un moment dat mai faci lucruri mai din spate. Pentru că talentul se îmbină cu tinerețea. Când ești pe scenă și produci un disconfort vizual, spectatorul nu te mai place, oricât ai cânta tu! Ești boșorog, să mai vină și tinerii! Eu am făcut 61 ani”, a mai spus artistul.
Petrică Mâţu Stoian este unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică populară din România. Deși are o mulțime de fani, acesta a lasat muzica pe locul doi, iar acum a s-a axat mai mult pe viața lui de familie. Petrică a povestit care sunt planurile lui de viitor și cum a transformat pâmânturile din satul lui natal, Isverna, județul Mehedinți, într-o afacere.
Cântărețul, în vârstă de 60 de ani, este dornic să se ocupe mai mult de noile sale afaceri decât de viața sa artistică. Petrică Mâţu Stoian își dorește să stea mai departe de scenă şi să ducă o viaţă mai liniştită. De aceea, celebrul interpret de muzică populară ar vrea să se bucure de mai multe vacanţe şi să colinde lumea prin locuri prin care n-a apucat să meargă. Mai mult, moșia în care locuiește acum artistul este una incredibilă, care îi oferă tot confortul de care are nevoie.
”Toată viaţa muzica a fost pe primul plan, acum aş dori să las locul tinerilor şi să mă bucur şi eu mai mult de vacanţe, să mă plimb prin locuri prin care nu am apucat să merg. Eu iubesc ţările arabe şi când mă ridic din pat mă uit către răsărit, nu către apus. Nu am fost în Germania şi nici nu o să ajung vreodată, nu am chemare. Nici în SUA nu am fost. Îmi doresc până şi la Moscova să merg cu trenul, să colind, să ştiu ce este prin lume. Mi-aş dori să văd ce au văzut alţii”, a declarat Petrică Mâţu Stoian.
Artistul este de părere că muzica este un domeniu care te poate ţine pe tuşă, aşa cum s-a întâmplat în pandemie, aşa că şi-a găsit o soluţie de rezervă: s-a făcut fermier. Petrică Mâţu Stoian şi-a dorit să cultive căpşuni în satul său natal, Isverna, în judeţul Mehedinţi, chiar dacă zona nu este tocmai potrivită pentru aşa ceva.
Written by: admin