Pompier în genunchi, la statuia Sfintei Fecioare Maria: “Doamne, binecuvântează România și adu vindecare peste ţara mea lovită”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a publicat, pe contul oficial de Facebook, o fotografie cu un pompier care înghenunchează în fața statuii Sfintei Fecioare Maria, din Timișoara.

“Mi-e teamă, Doamne, să-mi strâng în brațe copilul care mă așteaptă cu nerăbdare să mă întorc acasă”, se arată în textul semnat de un “un simplu și devotat pompier”.

Cuvintele nu mai au nevoie de comentarii.

ISU Timiș, postare pe Facebook

“Doamne, Tu m-ai înzestrat cu curaj încă de când m-am născut, iar multele nenorociri la care am intervenit, mi-au întărit acest curaj și m-au făcut mai puternic.

Astăzi însă, inima îmi tremură în mine, și nu pentru viața mea, căci eu sunt obișnuit cu riscul, ci pentru cei dragi ai mei.

Mi-e teamă, Doamne, să-mi strâng în brațe copilul care mă așteaptă cu nerăbdare să mă întorc acasă.
Îmi este teamă să-mi sărut soția, care a ajuns să nu mai doarmă nopțile tot gândindu-se la mine.
Îmi este teamă să-mi îmbrățișez părinții, care sunt atât de mândri de mine.
Îmi este teamă să dau mâna cu un prieten, care îmi era ca și un frate.
Atâtea temeri se ascund în inima mea strânsă de durere. Dar Tu, Doamne, toate le cunoști.

De aceea, mă rog azi Ție, protejează-mi familia și prietenii dragi. Veghează asupra lor, cum și eu veghez la liniștea celor pentru care mi-am dedicat viața!
Nu lăsa ca niciun rău să se atingă de ei!
Nu lăsa ca frica și disperarea să pună stăpânire peste noi!
Nu lăsa ca distanțarea aceasta socială să ne afecteze relațiile și să ne facă mai insensibili la nevoile celorlalți!

Și te mai rog, Doamne, binecuvântează România și adu vindecare peste țara mea lovită de această nenorocire!
Iar când toate aceste greutăți vor trece, ajută-ne să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută împreună…”

Semnat: Un simplu și devotat Pompier

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber

sursa : rol.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com