Poșta Română a hotărât să-și trimită toți angajații în șomaj tehnic timp de patru zile. Măsura vine în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Compania Națională Poșta Română este afectată din punct de vedere economic, constatându-se o diminuare semnificativă a veniturilor ca urmare a măsurilor de distanțare socială impuse de autorități, care au dus la un trafic redus în unitățile poștale, dar și a suspendării traficului poștal internațional pe majoritatea destinațiilor.
Poșta Română a analizat mai multe variante pentru a lua cele mai bune măsuri de a depăși cu bine această perioadă dificilă, pentru a putea proteja angajații, salariile, locurile de muncă și dezvoltarea viitoare, potrivit comunicatului de presă transmis joi.
Șomaj tehnic „în două tranșe”
S-a ales, astfel, pentru luna aprilie, soluția unui șomaj tehnic de 4 zile pentru toți angajații Poștei Române, în două tranșe, astfel: în perioada de după Paște, pentru jumătate din personal (21 – 24 aprilie), iar cealaltă jumătate dintre angajați, înainte de 1 mai (27 – 30 aprilie).
Prin aplicarea acestei măsuri, impactul asupra salariului net al unui poștaș este de aproximativ 130 lei (ex. 129 lei pentru clasa 13 de muncă, 135 lei pentru clasa 15, 237 lei pentru clasa 33). Procentual, scăderea veniturilor unui angajat ca urmare a unui repaus care reprezintă 20% din totalul zilelor lucrătoare (4 din 20 de zile lucrătoare ale lunii aprilie) este, în medie, de 7.5% din salariu. În acest mod, compania ar putea acoperi pierderea financiară previzionată pentru luna aprilie.
Cum lucrează Poșta Română în perioada Paștelui
Compania Națională Poșta Română a anunțat că programul de lucru al subunităților poștale din mediul urban și rural va suferi modificări în perioada Sărbătorilor Pascale. Astfel, în perioada Sărbătorilor Pascale toate subunitățile poștale din mediul urban și rural vor fi închise vineri (17 aprilie) și luni (20 aprilie).
Programul anunțat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora prima și a doua zi de Paști sunt declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare. „Poșta Română urează tuturor clienților și partenerilor Sărbători liniştite!”, au afirmat reprezentanții companiei.
Sursa: redactia.ro