Poţi lua amendă dacă nu ai declaraţia pe propria răspundere după data de 15 mai? Ministrul Tătaru: „Trebuia să responsabilizăm oamenii!”

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a vorbit despre modul în care vor se vor putea deplasa românii în afara localităţii de domiciliu după data de 15 mai.

„Au fost mai multe discuţii. Era clar, în interiorul localităţii dispărea acea declaraţie. Ieşirile erau individuale, putând comasa până la trei persoane. Se păstrează distanţarea socială, masca se poartă în spaţiile închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. Pe stradă nu. (…) Ieşirile din localitate: au exista discuţii să se facă pe o responsabilizare a celui care pleacă, o declaraţie verbală.

S-a luat totuşi decizia până la urmă să se facă pe declaraţie pe proprie răspundere, aceasta responsabilizând, declaraţie scrisă, considerând că atunci când scrii te gândeşti de şapte ori înainte dacă scrii, când ţi-o va cere cineva. Nu neapărat să-l ameninţăm cu o amendă sau cu altceva, dar responsabilizarea, după două luni în care am stat şi am avut răbdare, să însemne doar o hârtie în care ne responsabilizăm că mergem undeva”, a explicat Nelu Tătaru, invitat la emisiunea lui Mihai Gâdea, la Antena 3.

Mulţi români vor să ştie dacă primesc amendă în caz că nu au asupra lor declaraţia pe propria răspundere. Nelu Tătaru a explicat faptul că: „Deocamdată nu s-a luat nicio decizie în acest sens”.

Sursa: ciao.ro

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com