Între 21 și 22 ianuarie (până la prânz), răstimp scurt care poate să aducă numeroase ipostaze conflictuale legate de felul în care se derulează niște contracte, la felul în care pot interveni schimbări. Cele mai multe conflicte vor avea o legătură directă cu cariera, imaginea publică și cu exercitarea autorității; fie vor fi provocate de acestea fie, asupra lor, se vor reflecta schimbările contextului pe baza căruia se va desfășura activitatea.
Unele modificări vor apărea brusc, aparent nemotivat, altele, doar intuite, se vor adeveri. Evoluție stranie și, deseori, în defavoarea celor implicați în procese și anchete. Atitudine ostilă față de orice schimbare, orice propunere de reformulare a unei relații.
Atenție la factorii de conflict care se vor contura, în acest răstimp, și care pot „exploda” pe 28 ianuarie, când va fi Lună Nouă în Vărsător (casa a X-a a Taurilor). Între 22 ianuarie (după ora 12:45′) și 24 ianuarie, dorința de a face niște aranjamente financiare sau de altă natură (avantaj, beneficiu); una dintre direcții, în măsura în care există o logică în tipul de relații ale nativului, poate privi străinătatea, în cazul altora, fiind vorba de găsirea unui cadru legal pentru a le consfinți.
Între 25 și 27 ianuarie dimineața, meditații și considerații pe marginea unor întâmplări care i-au făcut pe nativi să ia decizii, să îmbrățișeze anumite idei sau curente de opinie. Nota generală este de analiză critică, lucidă a acestor atașamente mentale, intelectuale, profesionale, sociale, etc. La cele care se dovedesc a fi fost greșite, păguboase ori periculoase, nativii vor renunța, fără nici un regret.
Pe 27 ianuarie (după ora 10:35′), etapă importantă pentru cei care își doresc o carieră, pentru cei care vor să debuteze ori să se „reinventeze”. Dorința intensă de a înfrânge barierele de rezistență în calea afirmării lor îi pot determina pe Tauri să ia decizii pripite, nesăbuite sau disproporționate.
sursa:libertatea.ro