Punem pariu că nu ai ştiut! Canta atat de bine, dar… Câte clase are Andra

Andra este una dintre cele mai iubite artiste din România. Vocea sa specială şi dragostea pentru public o fac mereu să fie apreciată.

Chiar dacă marea sa dorinţă, aceea de a deveni un nume în muzica românească s-a îndeplinit, Andra mai are un alt mare vis.

Andra îşi doreşte ca într-o zi să devină profesoară şi să poată învăţa şi alte generaţii secretele muzicii sale.

Andra a absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Universității Spiru Haret şi nu exclude varianta de a ajunge la catedră.

„Acum am posibilitatea ca, într-o zi, să mă pot dedica și laturii pedagogice. Știu că acest moment va veni și mă gândesc cu bucurie la viitorii mei elevi, cărora vreau să le transmit pasiunea mea pentru muzică”, a spus Andra, în urmă cu mai mulţi ani.

‘M-am născut într-o familie muzicală. În casa noastră mereu a fost deschis un aparat de radio din care răsuna muzică de toate felurile și toți membrii familiei, de la mama și tata până la ceilalți trei frați ai mei, cântă. Astfel, nu a mirat pe nimeni ca și eu, Andra, mezina familiei, voiam să fiu încă de mică pe scenă, să interpretez și eu piesele pe care le auzeam prin casă, cântate de ai mei sau de artiștii faimoși pe care îi auzeam la radio sau la casetofon.

Cred că am știut dintotdeauna că vreau și pot să cânt. Părinții au observat devreme inclinația mea către muzică și m-au încurajat să-mi urmez visul. Familia mi-a fost alături în fiecare pas de-a lungul carierei și asta m-a ajutat.

M-am lansat în muzică la 14 ani, așa că, la vârsta la care prietenii mei se jucau pe afară, mergeau pe la petreceri sau în tabere și ieșeau la un suc, eu repetam sau mergeam la spectacole. Unii ar putea spune că mi-am sacrificat momente frumoase ale copilăriei, eu simt altfel însă. Munca de atunci m-a făcut să fiu Andra cea de azi’, spune Andra, pe site-ul ei oficial, andramusic.ro.

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com