Raed Arafat anunță că valul 4 al pandemiei este mult mai violent, în special pentru medici: „Din păcate, nu putem să nu ne facem treaba”

Raed Arafat anunță că valul 4 al pandemiei este mult mai violent și se poate solda cu mai multe victime și persoane afectate.

Greul va veni pentru toată lumea, în special pentru medici. 

„Avem medici care sunt obosiţi şi e de înţeles acest lucru. Din păcate, nu putem să nu ne facem treaba. Medicii îşi vor face treaba mai departe”, a declarat Raed Arafat, miercuri.

Raed Arafat anunță că valul 4 al pandemiei este mult mai violent

Raed Arafat, secretarul de stat, consideră că valul 4 al pandemiei se va solda cu mult mai multe persoane afectate de virusul COVID-19.

„O să vedem cât de mare va fi impactul pe ATI. Până acum se vede o creştere semnificativă şi rapidă. Totuşi, existenţa unui număr de persoane vaccinate – chiar dacă este un procent mai mic decât în restul Europei şi din restul majorităţii ţărilor europene – avem o parte dintre oameni protejaţi să nu ajungă la forme grave. Dar având în vedere că avem un procent mare de persoane nevaccinate, există riscul să avem în continuare un număr semnificativ în ATI, care să ajungă la oxigen, la terapie intensivă şi, din păcate, chiar să ajungă la sechele grave sau la deces”,

Despre o posibilă „pandemie a nevaccinaților”, Raed Arafat consideră că, ușor, ușor, la asta vom ajunge, și că nu este exclus să avem parte de „valuri peste valuri”.

💥Pastila Emotionala cu Psiholog Ana-Cristina Babita, + invitat special Fotograf Alex Harabagiu 💥 💥 Subiectul emisiunii: Avantajele si dezavantajele de a avea un business de succes. 💥

„Ţările care au reuşit să vaccineze un procent mare, cum e Danemarca, care a vaccinat peste 80% din populaţie, deja a luat măsuri pentru reducerea restricţiilor şi anularea lor.(…) Riscul să avem valuri peste valuri este unul foarte serios. (…) Să nu uităm că putem să avem şi noi variante… cu cât nu se vaccinează lumea, pot apărea variante (…).

Aici nu vorbim de o ţară, vorbim de regiuni din lume unde vaccinarea este foarte limitată pentru că nu au acces la vaccin.

Aceste regiuni pot dezvolta variante noi şi să fie mult mai greu de combătut. Aşa că vaccinarea este, în final, soluţia pentru reducerea riscului, pentru limitarea răspândirii şi pentru reducerea impactului, de a ajunge la o convieţuire cu un virus care pare că nu va dispărea aşa de repede, dar de convieţuit cu el, ajungând la pace cu el, se poate doar prin vaccinare”, a mai spus Arafat. 

Certificatul verde ar putea fi necesar pentru nunți și botezuri. Ce spune Raed Arafat

Oamenii ar putea intra la restaurante, malluri şi nunţi cu certificatul COVID-19, în locurile în care rata de infectare depăşeşte 3 la mie, spune Raed Arafat.

„În loc să închidem anumite localuri, ideea e să se intre în aceste localuri pe baza acestui certificat. Este o măsură pentru a limita impactul economic al pandemiei. Bineînţeles, mai sunt şi alte condiţii: organizarea de conferinţe, congrese, dacă te duci în anumite locaţii în spaţii închise, dacă este incidenţa mai mare sau în anumite situaţii să foloseşti această modalitate de verificare”, a explicat Raed Arafat.

Acesta a mai precizat că o persoană poate fi verificată în mod simplu dacă este vaccinată, cu ajutorul unei aplicații care citește codurile QR. 

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com