Restricițiile ar putea fi impuse din nou în România. Doctorul Musta a făcut anunțul

Din 15 mai, starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă. Tot atunci a început și relaxarea în ceea ce privește măsurile pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, iar situația a fost reanalizată la fieacre două săptămâni. De la 15 iunie vor fi impuse noi măsuri care vor relaxa restricțiile impuse în urma pandemiei. Drept urmare a acestei libertăți de care am beneficiat în ultima perioadă, se pare că numărul cazurilor de persoane infectate a crescut și s-ar putea menține pe o pantă descendentă. Doctorul Musta a declarat că, în acest mod, restricțiile ar putea fi reintroduse în România.

Restricițiile ar putea fi impuse din nou în România. Doctorul Musta a făcut anunțul

Doctorul Musta, cel care a reușit să vindece cei mai mulți pacienți infectați cu Covid-19, a vorbit despre situația actuală din România, în contextul pandemiei. El susține că riscurile încă există și că nu poate fi vorbade o revenire completă la viața de dinainte. Astfel, el îi sfătuiește pe oameni să fie în continuare atenți și să înțeleagă că pandemia s-ar putea reactiva în orice moment.

„În ultimele zile numărul de cazuri a crescut de la o sută și ceva pe zi, până la peste 300 de cazuri azi. În momentul în care nu respectăm regulile, există riscul ca pandemia să se reactiveze. Populația trebuie să înțeleagă că pandemia continuă să existe în comunitate și regulile trebuie respectate. De aceea relaxarea se face gradual: dacă ceva nu funcționează, să se poată lua măsuri de corecție.”, a explicat dr. Musta.

Având în vedere că riscurile încă sunt mari și a avut loc o relaxare în mai multe etape, doctorul crede că nu va fi posibil controlul situației fără respectarea măsurilor venite odată cu libertatea din ultima perioadă. Astfel, el nu exclude revenirea la unele restricții dacă numărul de infectări se va menține pe o pantă descendentă. El insistă asupra respectării distanțării sociale, regulilor de igienă și a evitării contactului cu prea multe persoane, care ar putea avea urmări grave.

Și Raed Arafat a vorbit despre trendul crescător al cazurilor de coronavirus, precizând că s-ar putea păstra în această stare și că totul depinde de comportamentul nostru și cât de responsabil acționăm. El spune că această creştere este şi „un impact al relaxării, care era de aşteptat”, iar acest lucru s-a întâmplat şi în alte state, unele fiind nevoite să ia din nou măsuri restrictive.

Sursa: stiritv.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com