Rusalii 2021. Noi zile libere pentru români. De câte mini-vacanţe se vor bucura bugetarii până la finalul anului

Rusalii 2021. Noi zile libere pentru români. De câte mini-vacanţe se vor bucura bugetarii până la finalul anului

Rusalii 2021. Astfel, românii care lucrează la stat sau la privat şi beneficiază de liberele legale, vor avea, spre sfârşitul lunii, încă trei zile libere, de Rusalii 2021.

Rusalii 2021. Noi zile libere pentru români. De câte mini-vacanţe se vor bucura bugetarii până la finalul anului

Rusalii 2021. 3 zile, liber de Rusalii
Astfel, românii vor avea liber week-endul cu 19 şi 20 iunie, sâmbătă şi duminică, dar şi luni, 21 iunie. În felul acesta, vom avea din nou un weekend prelungit de trei zile.

Următoarele zile libere legale care urmează până la sfârşitul anului 2021:

– 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) – duminică;
– 30 noiembrie (Sărbătoarea Sfântului Andrei) – marţi;
– 1 decembrie (Ziua Naţională a României) – miercuri;
– 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) – sâmbătă şi duminică.

Angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Rusalii 2021. Compensaţii pentru românii fără libere
Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile.

În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Minivacanţă pentru români Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de week-end.

În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepția unităților sanitare și a celor de alimentație publică, precum și a unităților în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită procesului de producție sau specificului activității.

Salariații care lucrează în astfel de unități au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com