La vârsta de 42 de ani, dorința Gabrielei Cristea de a deveni mamă se va împlini în sfârșit. Prezentatoarea de televiziune esteînsărcinatăîn 15 săptămâni, urmând ca în această vară sa aducă pe lume un băiețel. Vedeta a făcute numeroase sacrificii și a trecut prin multe chinuri pentru a deveni mamă.
Pentru a-și împlini visul, Gabriela Cristea a făcut numeroase tratamente de fertilizare și chiar fertilizări in vitro, proceduri care au costat-o mii de euro. Potrivit click.ro, frumoasa brunetă a fost surprinsă ieșind dintr-un spital specializat în tratamente de reproducere umană asistată, situat în zona Băneasa.
Gabriela Cristea a făcut ani buni tratamente de fertilizare
Prezentatoarea emisiunii ”Te vreau lângă mine”, de la Kanal D, poate fi considerată o norocoasă deoarece a reușit să rămână însărcinată după vârsta de 40 de ani. Numeroase clinici refuză să efectueze asemenea tratamente femeilor trecute de această vârstă, deoarece șansele de reușită a procedurii sunt foarte mici.
Gabriela Cristea a mers regulat la consultații medicale și a ascultat cu sfințenie sfaturile medicului, ea reușind după un an de tratamente să își vadă visul cu ochii. Vedeta și-a dorit să devină mamă încă din timpul căsniciei cu Marcel Toader, moment în care a și început procedurile de fertilizare.
”Mergea la un medic de pe strada Polonă, din București. A făcut timp de șapte luni tratamente și fertilizări. A fost o perioadă chinuitoare, făcea injecții în burtă, se îngrășase, însă nu a avut niciun rezultat”, au declarat apropiați ai vedetei, potrivit click.ro.
Gabriela Cristea s-a căsătorit cu Tavi Clonda în aprilie 2015, după doi ani de relație. Prezentatoarea TV a mai fost căsătorită cu omul de afaceri Marcel Toader.