Scandal uriaș în avion! Răzvan Simion s-a dat la stewardese. ”Mirosea a alcool”

Răzvan Simion se află, de câteva zile, în atenția presei, după despărțirea neașteptată de Lidia Buble. Prezentatorul TV și cântăreața au ajuns la capătul drumului, deși, timp de cinci ani, și-au jurat iubire veșnică. 

Mediatizarea excesivă a separării celor două vedete a readus în prim plan o serie de alte „evenimente” din trecutul lor, unde, la capitolul imagine, au avut de suferit. Ei bine, s-a vorbit mult despre faptul că Lidia ar fi destrămat căsnicia lui Răzvan sau despre certurile pe care, până nu demult, nimeni nu le-ar fi crezut.

fara descriere

Răzvan Simion s-a dat în spectacol în aeronava care îl aducea în București după ”Festivalul Castanelor”

Dincolo de poveștile amoroase, un alt moment care l-a avut drept protagonist pe ”matinal” a fost cel din urmă în 2014, atunci când Răzvan Simion a fost în mijlocul unui făcut scandal în avionul Tarom care-l aducea de la Baia Mare la București, după ce prezentase, alături de Dani Oțil, “Festivalul Castanelor”. Petrecerea, începută la eveniment se pare că ar fi fost continuată de Simion în avionul care-i aducea pe amândoi la București. Conform martorilor de la vremea respectivă din aeronava ATR, vedeta avea o dispoziție euforică. 


Presa a relatat la acea vreme că prezentatorii tv au avut bilete la Clasa Business și imediat după ce s-au instalat comod au început să facă glume. Mai mult chiar, Răzvan s-a dat la stewardese, folosind, conform martorilor, un limbaj colorat. Gălăgia făcută de prezentator i-a deranjat pe ceilalți pasageri, care i-au atras atenția stewardesei. Această a venit la Răzvan și i-a cerut să se liniștească spunându-i că în sens contrar va trebui să anunțe comandantul de zbor, lucru care s-a și întâmplat, astfel că pilotul a venit să îi atragă personal atenția.

fara descriere

Răzvan Simion, scandal uriaș în avion! Prezentatorul a fost mustrat chiar și de pilot

“În aviație, în cazul în care căpitanul iese din cabina, este un lucru serios. Acesta i-a explicat clar că are două variante: fie Răzvan se liniștește, fie va ateriza de urgență la Sibiu pe motiv că nu poate continuă cursa așa. Ala a fost momentul în care vedetă tv s-a calmat brusc”, a povestit, la acea vreme, pentru WOWbiz.ro, o persoană din echipajul aeronavei.

Pe Otopeni, Răzvan Simion a realizat ce scandal uriaș a iscat în avion  și s-a liniștit, astfel că acel conflict a fost aplanat! Conform unor surse de la Poliția de Frontieră, Răzvan a fost reținut, iar pilotul aeronavei a întocmit un proces verbal și l-a înaintat oamenilor legii. „Simion mirosea a alcool, dar nu era într-o stare avansată de ebrietate! Probabil, speriat de consecințele faptelor sale din avion, el a fost extrem de cooperant și nu a mai avut nici măcar o reacție negativă! Cumințel, a semnat procesul-verbal, și-a cerut scuze și a plătit amendă de 200 de lei dată pe baza Legii 61, articolul 2, care se referă la perturbarea liniștii publice, apoi a plecat spre casă!”, au spus surse din Poliție.

Sursa: wowbiz.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com