ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
Iată ce i-a scris într-o scrisoare o profesoară lui Klaus Iohannis. Femeia i-a răspuns astfel președintelui, când i-a „certat” recent pe dascăli pentru că „îndrăznesc să pună în dificultate examenele naționale”.
Expeditoarea scrisorii, Felicia Vranau, este profesoară de limba franceză la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava și a spus că are o experiență de 38 de ani în învățământ. Iată o parte din scrisoarea acesteia pentru președintele României.
„Eu îndrăznesc!
Sunt profesor de limba franceza la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, un liceu de prestigiu din municipiul Suceava care, având și clase de profil pedagogic, formează învățători și educatori. Un liceu care, de ani buni, are rezultate excelente la bacalaureat (cu procente de peste 90% promovabilitate), cu absolvenți cu media 10, cu copii care ulterior își construiesc o carieră datorită efortului propriu, majoritatea elevilor provenind din mediul rural.
Suntem în grevă de două săptămâni și, după cum știți, pentru că ne-ați susținut, guvernul încearcă să ne forțeze mâna, prin diverse metode (amenințări și presiuni din partea directorilor și inspectorilor școlari care, aproape TOȚI, sunt numiți politic, deși trec de un concurs care, de cele mai multe ori este trucat).
Noi nu luptăm doar pentru salariile noastre care niciodată nu sunt actualizate cu inflația și întotdeauna sunt ultimele pe grila de salarizare. Dar chiar și așa, salariile noastre sunt mărite în tranșe, prorogate și ciuntite pentru că noi nu contăm, noi nu suntem niciodată vocali, punând întotdeauna pe primul loc examenele, concursurile, competițiile și interesele elevilor noștri.
(…)
Greva noastră nu privește însă doar salarizarea care este un punct dureros. Vrem să atragem atenția asupra calității învățământului subfinanțat și ignorat. Toate materialele de care avem nevoie ni le procurăm din banii noștri : instrumente de scris, markere de scris la tablă, fotocopii pentru fișele de învățare și teste, CD-uri și DVD-uri, manuale și auxiliare cu care lucrăm și pe care elevii le cumpără pentru că cele de la școală sunt din anii 90 și nu mai corespund demult programelor noi. Nu mai vorbesc despre mijloace digitale. De cele mai multe ori suntem nevoiți să piratăm manuale de pe internet pentru a asigura calitatea orei de curs. Și cu toate acestea ni se reproșează că nu facem un învățământ centrat pe nevoile elevului, că lecțiile noastre sunt neatractive. Dar statul nu oferă nimic în acest sens, iar atunci când apelăm la părinți, suntem acuzați că strângem fonduri.
(…)
Dacă organizăm excursii ne plătim cazarea și masa, deși ne petrecem un week-end cu copiii altora și nu cu ai noștri.
(…)
Nu ai cum să fii leneș ca profesor. Nici dacă ai vrea acest lucru. Cam aceasta este activitatea de 3-4 ore pe zi a unui profesor care vine la școală și în week-end și care nici nu este remunerat și nici nu i se pot da zile de concediu în compensare. Acestea sunt trecute la voluntariat în grila de gradație de merit, deși nimeni nu se oferă să le facă.
(…)
Ne certați, domnule președinte ? De când nu ați mai intrat într-o clasă ? Soția dumneavoastră predă 8 ore pe săptămână, jumătate de normă, dar câți dintre noi își permit luxul acesta ? După 38 de ani vechime, mi-am luat încă o jumătate de normă și ce să vezi ? Iau același salariu cât îmi dați voi pentru o normă întreagă. Evident că lucrez la o companie privată. Iar statul îmi percepe CASS și CAS de două ori, ca dublă impunere. Dar dacă m-aș îmbolnăvi, nu aș primi indemnizație dublă. Dar magistrații nu plătesc deloc contribuții la sănătate. Iar concediul lor medical e plătit 100%. Am înțeles: după importanța muncii, iar munca noastră e derizorie.
(…)
Cum adică să nu îndrăznim? Ba chiar, uite, că îndrăznim!”
Written by: admin