Se retrage Simona Halep?! Anunțul serii făcut chiar de româncă

Aflată pe locul 2 în clasamentul WTA, Simona Halep a mărturisit că s-a simțit cam obosită în ultima perioadă. Cu 24 de ani de tenis în spate, sportiva se gândește chiar și la o retragere.

Halep spune că odată ce va părăsi Top 10 WTA se va retrage din tenis, dar până atunci consideră că mai are doi-trei ani în care poate juca. Simona rămâne însă în continuare motivată pentru câștigarea celui de-al treilea Grand Slam din carieră.

„Am avut senzaţia asta că am obosit în ultima perioadă. Au fost ani grei. M-am gândit şi la retragere, să fiu sinceră, însă simt că mai pot şi încă mult. De visat, nu mă împiedică nimic să visez, aşa că în continuare sunt foarte motivată să merg înainte pentru al treilea Grand Slam pentru a vedea cât mai pot să fiu în top 10. Pentru că atunci când voi ieşi din top 10, cred că o să trag pe dreapta. Dar mai am, doi-trei ani eu zic că mai pot să joc.

Legat de US Open, eu nu prea joc bine la final de an. Energia mea se duce în jos după Roland Garros şi Wimbledon, de aceea nu reuşesc la US Open să fiu foarte tare pe tot ceea ce ţine de un Grand Slam”, a declarat Simona într-un interviu pentru unul dintre sponsorii săi principali.

Simona Halep a vorbit și despre foștii ei antrenori și a recunoscut că a avut mereu „oameni potriviți la momentul potrivit”, de la care a luat întotdeauna ce este mai bun și a putut astfel să progreseze.

„Am 24 de ani de tenis… eu mereu zic că e norocul fiecăruia. Norocul are partea lui. Mare de tot. Eu am avut oameni potriviţi la momentul potrivit. Cei mai buni antrenori… fiecare persoană care apare în viaţa ta profesională te ajută enorm. Eu am luat de la toţi ce e mai bun. Eu din despărţirile de antrenori am plecat mereu cu partea pozitivă. Am zis că a fost poate mai greu, dar m-a învăţat asta şi asta. Am luat ce e mai bun de la fiecare, aşa am fost toată viaţa. Aşa am putut să progresez de la om la om. Deci norocul în viaţă este cel mai important în ceea ce faci. Bine, norocul îl ai, dar trebuie şi să te ţii de nişte chestii ca să îl valorifici. Dacă eşti responsabil pe ceea ce faci şi te dedici 100%, dau în scris, după 24 de ani de tenis este imposibil să nu reuşeşti”, a mai spus Simona.

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com