Se suspendă plata facturilor! Legea a trecut de Parlament

Un proiect de lege care prevedere suspendarea plății facturilor la gaz, electricitate, apă-canal, salubritate, internet și telefonie a trecut de Parlament. Legea trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial pentru a putea intra în vigoare.

Se suspendă plata facturilor! Legea a trecut de Parlament

Camera Deputaților a adoptat vineri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care prevede amânarea pe o perioadă de 3 luni a plății facturilor la toate utilitățile. Este vorba despre facturile la gaz, electricitate, apă-canal, salubritate, internet și telefonie, potrivit cancan.ro

Proiectul a fost iniţiat de PSD, ALDE şi Pro România.

Art. 4.- (1) La cererea beneficiarului, persoană fizică afectată direct sau indirect de măsurile impuse de autoritățile competente, pe perioada stării de urgență sau a operatorului economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amâna la plată, pentru o perioada de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile.(2) La expirarea perioadei de 3 luni menționate la alin.(1), beneficiarii de servicii de utilități vor plăti sumele scadente, eșalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi și penalități de întârziere.Totodată, contribuabilii operatori economici ar urma să nu plătească dobânzi sau penalităţi de întârziere pentru perioada în care plata acestor utilități este amânată.

Sursa: stiritv.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com