Șeful armatei britanice: Talibanii sunt de fapt ţărani, este foarte posibil ca acești talibani să fie mai rezonabili

Șeful armatei britanice: Talibanii sunt de fapt ţărani, este foarte posibil ca acești talibani să fie mai rezonabili

 Getty

Lumea trebuie să le dea talibanilor un răgaz să formeze un nou guvern în Afganistan şi ar putea descoperi astfel că ei au devenit mai rezonabili, a declarat miercuri la postul BBC şeful statului major al armatei britanice, generalul Nick Carter.

″Trebuie să avem răbdare, să ne păstrăm cumpătul şi să le dăm un răgaz să formeze un guvern şi să-şi arate intenţiile″⁣, a declarat Nick Carter. ″⁣S-ar putea ca aceşti talibani să fie diferiţi de talibanii pe care oamenii şi-i amintesc din anii ’90″⁣, speră comandantul armatei britanice.

″Am putea să descoperim, dacă le dăm acest răgaz, că aceşti talibani sunt desigur mai rezonabili, dar în mod categoric trebuie să avem în vedere că ei nu sunt o organizaţie omogenă – talibanii sunt o grupare de figuri tribale disparate care vin de peste tot din Afganistanul rural″⁣, a atras atenţia generalul britanic.

El a explicat în continuare că talibanii sunt de fapt ″ţărani″⁣ care au trăit conform aşa-numitului ″⁣Paştunwali″⁣, adică modul de viaţă tradiţional tribal şi codul de conduită al poporului paştun.

″Este foarte posibil să fie nişte talibani mai rezonabili. Şi mai puţin represivi. Şi într-adevăr, dacă privim la modul în care guvernează Kabulul în acest moment, există unele indicii că sunt mai rezonabili″⁣, insistă generalul britanic.

Liderii mişcării talibane se vor prezenta pentru a fi văzuţi de toată lumea, a anunţat miercuri un oficial al mişcării islamiste, după ce aceştia au trăit mai mult ascunşi în ultimii 20 de ani. Tot miercuri, fostul preşedinte afgan Hamid Karzai se întâlneşte cu talibanii.

Talibanilor li s-a ordonat să nu sărbătorească victoria

″Încet, treptat, lumea îi va vedea pe toţi liderii noştri, nu va exista nicio umbră a secretului″⁣, a spus agenţiei Reuters acel oficial care însă a dorit să rămână anonim. El a mai menţionat că membrilor mişcării talibane li s-a ordonat să nu sărbătorească victoria după ce au preluat puterea la Kabul, iar civilii vor trebui să predea armele şi muniţiile.

Insurgenţii au organizat marţi prima lor conferinţă de presă în capitala cucerită în urma unei ofensive fulgerătoare în care trupele afgane au opus o slabă rezistenţă. Printre altele, ei au promis o amnistie generală, inclusiv pentru cei care au luptat împotriva lor, au garantat siguranţa ambasadelor străine şi s-au angajat să permită femeilor să muncească, dar respectând principiile islamului.

Miercuri, talibanii au reprimat în estul ţării, în oraşul Jalalabad, un protest în favoarea steagului tricolor afgan, manifestanţii opunându-se înlocuirii acestuia cu steagul alb inscripţionat cu declaraţia de credinţă islamică. Manifestaţii în favoarea drapelului afgan au avut loc şi în alte oraşe.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com