ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.
Sfânta Muceniță Pelaghia – 4 Mai
Dar când s-a apucat cu mâinile de boul acela, îndată cinstitele ei mâini s-au topit ca ceara de iuțimea focului, însă ea, ca și cum n-ar fi simțit durerea, și-a băgat capul în fereastra boului și a intrat cu tot trupul înăuntru, slăvind cu glas mare pe Dumnezeu.
Sfântul Ierarh Atanasie, Episcopul Corintului – 4 Mai
Apostol – Ap. Evrei 7, 26-28; 8, 1-2
Fraţilor, un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi şi mai presus decât cerurile. El nu are nevoie să aducă zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru păcatele lor, apoi pentru ale poporului, fiindcă El a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi. Legea pune ca arhierei oameni care au slăbiciune, pe când cuvântul jurământului, venit în urma Legii, pune pe Fiul desăvârşit în veacul veacului. Lucru de căpetenie din cele spuse este că avem astfel de Arhiereu, Care a şezut de-a dreapta tronului slavei în ceruri, slujitor altarului şi cortului celui adevărat, pe care l-a ridicat Dumnezeu şi nu omul.
Evanghelie – Ev. Ioan 10, 9-16
Zis-a Domnul: Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât ca să fure, să înjunghie şi să piardă. Eu am venit ca oile Mele viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile Sale. Iar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; iar lupul le răpeşte şi le risipeşte. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun şi cunosc oile Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul îmi pun pentru oi. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.
Sfânta Cuvioasă Monica, mama Fericitului Augustin – 4 Mai
Cu trecerea timpului, soțul ei a fost câștigat pe deplin de îngăduința și dăruirea ei, încât la sfârșitul vieții el s-a lăsat de păgânism și a devenit creștin.
Sfântul Cuvios Nichifor – 4 Mai
Sfântul Cuvios Ilarion – 4 Mai
Apostol – Ap. Galateni 5, 22-26; 6, 1-2
Fraților, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deșartă, supărându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții. Fraților, chiar de va cădea un om în vreo greșeală, voi, cei duhovnicești îndreptați-l pe unul ca acesta cu duhul blândeții, luând seama la tine însuți, ca să nu cazi și tu în ispită. Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți plini legea lui Hristos.
Evanghelie – Ev. Matei 11, 27-30
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.
Sfântul Cuvios Valerian – 4 Mai
Apostol – Ap. Galateni 5, 22-26; 6, 1-2
Fraților, roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deșartă, supărându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții. Fraților, chiar de va cădea un om în vreo greșeală, voi, cei duhovnicești îndreptați-l pe unul ca acesta cu duhul blândeții, luând seama la tine însuți, ca să nu cazi și tu în ispită. Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți plini legea lui Hristos.
Evanghelie – Ev. Matei 11, 27-30
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară.
Ap. Romani 6, 3-11
Fraților, oare nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții; căci dacă am fost altoiți pe El, prin asemănarea morții Lui, atunci vom fi părtași și ai învierii Lui, cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. Căci cel care a murit a fost curățit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El, știind că Hristos, înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăiește, trăiește lui Dumnezeu. Așa și voi, socotiți-vă că sunteți morți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
Ev. Matei 28, 1-20
În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie ca să vadă mormântul. Și, iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din Cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui, albă precum zăpada. De frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeți, că știu că pe lisus Cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; a înviat, precum a zis; veniți să vedeți locul unde a fost pus Domnul. Și, degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui că a înviat din morți și, iată, va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată, v-am spus vouă. Iar ele, plecând în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată lisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. Atunci lisus le-a zis: Nu vă temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei să meargă în Galileea și acolo Mă vor vedea. Și plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. Atunci, adunându-se ei împreună cu bătrânii și ținând sfat, au dat bani mulți ostașilor, zicând: Spuneți că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe când noi dormeam; și de se va auzi aceasta la dregător, noi îl vom îndupleca și pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând argintii, au făcut precum au fost învățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de astăzi. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Și, văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Și, apropiindu-Se, Iisus le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea în Cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.
Sursa: Doxologia
Written by: Balan Mirel Ovidiu
– Mamă, diseară nu dorm acasă. – Aoleu! Dar unde dormi, puiule? – Dorm la una. – Nu îmi vine să cred ce spui. Așa te-am crescut eu? – Mamă, am 40 de ani! – Hai acasă, că îți face mama piure cu copănel. – Și cu sosuleț? – Și […]