Sorin Cîmpeanu a explicat că, aşa cum prevede structura anului şcolar, „semestrul întâi a fost planificat cu 14 săptămâni de şcoală şi vor fi 14 săptămâni de şcoală, iar semestrul doi a fost planificat cu 20 de săptămâni de şcoală şi vor fi 20 de săptămâni de şcoală”.
„Maximum posibil de a fi compensat fără să se piardă nicio zi de prezenţă fizică este o vacanţă de două săptămâni. În vacanţa de iarnă putem să recuperăm o săptămână prin revenirea la şcoală, precum în mulţi alţi ani, în data de 3 ianuarie. E o variantă de compromis care creează neajunsuri şi nemulţumiri”, a precizat ministrul interimar al Educaţiei.
„Au fost mulţi alţi ani când am revenit după sărbători la şcoală. Am fost puşi în situaţia de a alege între două variante rele: o săptămână în vacanţa de iarnă, iar cealaltă săptămână prin renunţarea la săptămâna „Şcoala altfel”.
Anul acesta tot anul a fost altfel. E singura variantă să compensezi cele două săptămâni fără să pierzi nicio zi de şcoală şi să împingi examenele naţionale”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, la Pro TV.
Dacă în mod normal elevii trebuiau să revină la şcoală pe 9 ianuarie 2022 după vacanţa de iarnă, ministrul Educaţiei anunţă schimbări.
„Şcoala va începe pentru elevii din învăţământul primar – clase O – IV – pe data de 10 ianuarie, aşa cum a fost planificat. Nu vor avea nicio pierdere din vacanţă. Vor compensa prin săptămâna de şcoală altfel.
Pentru elevii de gimnaziu şi de liceu, suntem nevoiţi să începem anul şcolar în data de 3 ianuarie şi să-l continuăm până pe 14 ianuarie pentru a suplini cele două săptămâni pe care le-am avut cu titlul de vacanţă suplimentară, dincolo de dorinţa şi voinţa mea. A fost o decizie luată cu inima strânsă”, a mai afirmat Sorin Cîmpeanu, conform sursei citate.