Starea actorului Alexandru Arșinel după ce a fost operat pe cord deschis. Nu sunt vești bune

Alexandru Arșinel a fost operat pe cord deschis, după ce în urmă cu câteva zile a mai fost supus unei intervenții chirurgicale prin care i-a fost montat un stent pentru creșterea activității respirației. Marele actor trece printr-o perioadă grea și este destul de descumpănit în fața acestor probleme care par că nu se mai termină.

a

Alexandru Arșinel, declarații după ce a fost operat la inimă

Într-un interviu pentru Fanatik, maestrul Arșinel a spus că este destul de stresat și că îi este greu să vorbească despre starea lui de sănătate întrucât nu este în regulă. Marele actor a trecut printr-o anestezie masivă, după cum chiar el s-a exprimat, ia acum, ajuns acasă, încearcă să se pună pe picioare. Alexandru Arșinel spera ca într-o săptămână să se înzdrăvenească.

Sper ca într-o săptămână să reușesc să mă pun mai bine pe picioare, pentru că am avut o anestezie masivă cu care grupul de medici, condus de domnul doctor Drobanțu, a încercat să îmi înlocuiască, într-un fel sau altul, inima. (…) Acum așteptăm efectul acestei operații și încercăm să revenim la viață, a declarat Alexandru Arșinel pentru Fanatik.

Maestrul Arșinel a spus că vorbește despre starea lui de sănătate pentru că știe că oamenii vor să afle cum se simte, ce se întâmplă cu el. Cu adevărat, publicul spectator îl așteaptă să revină acolo unde îi stă cel mai bine, și anume pe scenă.

Alexandru Arșinel se recuperează după operația pe cord deschis

Actorul se află acum, în perioada de recuperare după operația pe cord deschis. În continuare este supravegheat de către specialiști, dar are mare bază și în copiii săi care îi sunt sprijin. O prietenă de familie se preocupă, de asemenea, ca maestrul Arșinel să treacă cu bine de această perioadă grea.

Anul 2021 nu a fost unul ușor pentru marele actor care a stat de mai multe ori internat în spital. Alexandru Arșinel este așteptat de toți românii, să se întoarcă pe scenă, acolo unde face un spectacol cum numai el știe.

Maestrul Arșinel este unul dintre cei mai mari actori de comedie din România, care a contribuit la teatrul de revistă, televiziune și film. De asemenea, el este director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com