STAREA DE ALERTĂ A FOST MODIFICATĂ RADICAL! CE INTERDICȚII AU FOST ELIMINATE DIN 15 MAI

În Senatul României au avut loc discuții aprinse referitoare la proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea măsurilor care urmează a fi luate după ce în țara noastră va fi decretată starea de alertă. 

Unul dintre amendamentele foarte importante, propus de Robert Cazanciuc – senator al PSD – elimină din legea Guvernului toate măsurile propuse pentru izolare, carantină, interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite; restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise.

  • Pe durata stării de alertă se pot deschide terasele cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
  • Rămân măsurile care prevăd deschiderea magazinelor care au ieșire în stradă, a frizeriilor și a cabinetelor stomatologice. Senatul prevede însă obligația comercianților de a asigura măști atât personalului cât și clienților.
  • Ministrul Sănătății nu mai poate numi, suspenda din funcție și elibera persoanele care ocupă funcții de conducere în unitățile sanitare aflate în subordinea primăriilor și consiliilor județene. Conform amendamentului adoptat în comisia juridică, ministrul Sănătății doar coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și funcționarea unităților sanitare.
  • Managerii de spital sau alți șefi de instituții pot fi suspendați din funcție, doar dacă neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu are legătură cu criza COVID-19, iar suspendarea încetează imediat după ce se termină starea de alertă. 

Starea de alertă în România, alte modificăricare au fost făcute în Senat

  • Instituțiile publice pot angaja personal fără concurs doar pe durata stării de alertă.
  • A fost eliminat articolul care prevedea posibilitatea ca raportul de serviciu al funcționarilor publici să se poată rezilia fără acordul acestora.
  • Autoritățile sunt obligate să dispună măsuri de protecție pentru angajații români care muncesc în străinătate.
  • CNSSU (Comitetul Național pentru Situații de Urgență) va avea un rol redus, fiind organismul care propune măsuri, nu cel care le dispune.
  • Se pot desfășura online examenele de licență, masterat sau susținerea tezelor de doctorat.
  • Pe durata stării de alertă, autoritățile locale sau județene pot susține financiar cluburile sportive, informează digi24.ro. 

Sursa: cancan.ro

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE