Nicușor Dan: „România e model de bune practici față de minorități, inclusiv față de minoritatea maghiară. Un simbol al unei autonomii teritoriale nu ar trebui să fie permis la reuniuni oficiale.”
George Simion: „Să înțeleagă toți etnicii maghiari că sunt cetățeni buni ai României și trebuie să-i lăsăm pe cei care ne învrăjbesc gratuit să meargă la lada de gunoi a istoriei. Ei vor să meargă pe aceeași direcție ca Macron și toți globaliștii, în loc să meargă în direcția conservatoare pe care merge poporul maghiar. Noi trebuie să fim uniți. Îi respect pe Viktor Orban și de aceea multe din pozițiile sale vor fi politică de stat și în România. Vreau să spun celor care se pot hrăni din această marotă, din conflictul între români și maghiari, că a trecut timpul lor. Vom lupta pentru dreptul nostru la a fi cetățeni europeni.”
Dan: „Ani la rând, mai multe galerii de fotbal au scandat lozinci împotriva minorității maghiare, vreau să-l întreb pe Simion dacă era pe-acolo. Îi reamintesc că în 2000 a avut poziții publice anti-LGBT. Trebuie să ne respectăm toți concetățenii.”
Simion: „Rusia se hrănește din haos și menținerea de conflicte înghețate”
Întrebare: „Cum ar participa România la reconstrucția Ucrainei?”
George Simion: „Rusia se hrănește din haos și menținerea de conflicte înghețate. Ucraina are nevoie de noi, nu noi de ea și trebuie să respecte drepturile românilor care trăiesc acolo. Ne dorim o compensare pentru participarea le efortul de război, pentru sistemul Patriot donat de Iohannis și alte cheltuieli făcute de români. Trebuie să beneficiem de reciprocitate.”
Nicușor Dan: „Pentru ca Ucraina să obțină o pace justă are nevoie de sprijinul țărilor occidentale, inclusiv al României, pentru securitatea noastră.”
Simion: „Pace, nu război. SUA doresc un armistițiu și să nu mai hrănim complexul militaro-industrial. Nu vom recunoaște viitoare granițe impuse. Fac un apel pentru mame să-și protejeze copii și să nu-i trimită la război.”
Dan: „Aici e politicianism, să spui că dacă te aperi, vrei război. Nu, este pentru a preîntâmpina un război și pentru a proteja mamele la care dl. Simion face apel populist.”
Simion: „Sigur că Putin trebuie să fie arestat pentru crime de război”
George Simion: „Nu se va întâmpla niciodată ca Putin să vină în România. Sigur că Vladimir Putin trebuie să fie arestat pentru crime de război. Aș vrea să facă o precizare domnul Dan când el afirmă că și premierul israelian ar trebui arestat și nu are ce căuta în România și aș vrea o poziție. Să facă o precizare, cum va aborda relația strategică cu Israelul.”
Nicușor Dan: „Trebuie să avem o relație normală cu Israel. Nu se va întâmpla niciodată cât există decizia CPI ca Netanyahu să vină în România.”
Simion: „Așa cum Trump l-a primit și alte țări europene și vizita premierului în București și vizita mea la Tel Aviv și Ramallah va fi posibilă.”
Simion: Europa nu există ca o entitate
Întrebare: „La primul Consiliul European la care participați, care funcționează pe baza de unanimitate, ați sprijini Ucraina cu nou pachet de sprijin?”
Nicușor Dan: „Fără discuții. Securitatea României și a Moldovei depinde esențial de cum se va sfârși războiul din Ucraina. Doresc să se termine cu o pace justă care să convină Ucrainei, altfel dăm drumul la alte tensiuni regionale. Fără discuție participarea României la programul de reînarmare a UE și o negociere corectă și echilibrată ca parte din bani să fie aduși în România pentru capacitățile militare pentru ca România să se dezvolte economic.”
George Simion: „Țara mea este România. Voi vota numai în concordanță cu interesul națiunii române și fără a prioritiza alte state. Cred că elevii români, fermierii români, pensionarii români trebuie să aibă prioritate. Poziția noastră față de războiul de agresiune al Rusiei este neutralitatea, nu escaladarea, nu alimentarea cu arme, și alinierea perfectă cu administrația Trump. Pentru apărare avem NATO nu UE, UE are alte atribuții și nu securitatea.”
Dan: „Vreau să înțeleg bine, domnul Simion spune că dacă UE votează un sprijin pentru Ucraina, România se va opune?”
Simion: „Ar fi fost niște candidați mai buni ca dvs. care ar fi înțeles bine din prima. Voi pune interesele pe primul plan, Europa nu există ca o entitate, sunt 27 de state care compun UE. Poziția noastră în Consiliul European trebuie să fie în acord cu interesele naționale și nu în genunchi precum Iohannis a reprezentat România.”
Dan: „Mie îmi e clar. Cu Simion președinte, România va bloca ajutorul pentru Ucraina. Ce parteneriat putem aveam când România va avea nevoie de ajutor?”
Simion: „România nu va da niciun leu pentru alte țări, ci se va concentra pe propria populație.”
Trei măsuri pentru un trai mai bun al românilor
Dan: „Primele trei măsuri vor fi: o discuție rațională despre deficit și despre cum putem să ieșim din această previziune sumbră de TVA, 25 la sută. Eu cred că România are spațiul să ajungă la 7% deficit în 2025, a doua chestiune este unde suntem cu înzestrarea Armatei și putem să vorbim de 2,5 % din PIB și al treilea lucru, care este guvernul care va face reformele necesare pentru România în următorii trei ani și jumătate.”
Simion: „Contracandidatul meu dezinformează. Ar fi cazul să nu mai sperie muncitorii, antreprenorii.”
Dan: „Unii vor să sprijine Republica Moldova, alții nu vor.”
Simion: „Unii vor să se unească cu Republica Moldova pentru a repara o nedreptate istorică.”
Simion, despre casele de 35.000 de euro promise românilor
Întrebare: „Cum vă veți îndeplini promisiunile din Planul Simion: construirea a un milion de locuințe la 35.000 de euro și case la 1 leu pentru românii care revin din diaspora?”
George Simion: „Răstălmăciți ce am spus. Planul Simion pe care doresc să-l respect când colegii mei ajung la guvernare înseamnă măsuri concrete. În momentul în care apar anumiți politicieni care încearcă să introducă frica în români prin televiziuni plătite de la bugetul de stat, se dau sume nu nemiluta către partide politice, mare parte din presă a fost finanțată cu bani publici pentru a răstălmăci realitatea. Trebuie o reformă în administrație încă de sus. Limitatea la 12 ministere și 30 de secretari de stat.”
Nicușor Dan: „Până la urmă a fost sau nu un plan de marketing ăsta cu 35.000 de euro?”
Simion: „La fel ca și cum mersul dvs. la coafor sau unde ați fost pentru a vă tunde a fost un plan de marketing. Nu înseamnă cum ați dezinformat dvs. că acest program nu va fi implementat.”
Dan: „Diferența este că atunci când merg eu la coafor nu stau zeci de mii de oameni la coadă și nu dau speranțe false.”
Cum vor să-i convingă candidații pe românii din străinătate să se întoarcă acasă
Întrebare: „Peste 4 milioane trăiesc și muncesc în străinătate. Ce reforme ați susține pentru a încuraja reîntoarcerea și reintegrarea lor în România?”
George Simion: „Avem o mare problemă cu piața forței de muncă, asta o spun anteprenorii. Conform datelor noastre, sunt peste 6 milioane de români care lucrează peste hotare. Fondurile UE nu trebuie să meargă spre Ucraina, către altcineva decât cetățenii europeni, către români și copiii românilor. Vedem indieni, pakistanezi, oameni din Bangladesh pe străzi. Vin cetățenii din lumea a treia și cetățenii noștri pleacă. Avem cei mai buni experți de partea noastră care vor da soluții care vor fi implementate. Nu ca soluția pentru traficul din București care nu a mai fost niciodată implementată.”
Nicușor Dan: „Eu am o impresie foarte bună despre românii din diaspora. Sunt oameni care performează, care lucrează într-un mediu competitiv. Lucru cel mai important, bineînțeles că au revendicări punctuale precum servicii consulare, faptul că se reîntorc în România și nu este cineva să-i îndrume în hățișul birocratic. Cel mai important lucru pe care îl vor oamenii este ca ei să știe că statul român știe că ei există acolo. Ei nu sunt reprezentanți suficient în Parlament, au mult prea puține locuri și relația lor cu autoritatea este insuficientă. Cursurile de limba română pentru copiii lor sunt insuficiente. Noi nu trebuie să îi convingem să vină acasă, dar să facă din România țară în care ei să se simtă comfortabili dacă decid să revină.”
Nicuşor Dan îl atacă pe Simion. Simion: Nu mai am ce discuta cu acest domn
Nicușor Dan: „Noi am venit aici la o dezbatere politică, dar să nu o dăm în politicianism. Această afirmație că guvernul e în spatele meu e o afirmație politicianistă. Domnul Simion e în alianță cu coaliția, la București, Prahova…”
Simion: „Domnul Nicușor Dan nu știe că domnul Viziteu e în primăria din Bacău unde avem o alianță, la consiliul general nu știe propria majoritate.”
Nicușor Dan: „Adevărul e că în CG sunt doi viceprimari, unul de la PSD și unul de la PNL, votați de AUR. Eu sunt cineva care înainte de a promite a făcut, am făcut la PMB, am redresat și azi avem un rating de peste patru trepte peste cel național. Am avut o politică guvernamentală nesăbuită și sunt patru lucruri pentru echilibrare – absorbție de fonduri europene și oprirea marii evaziuni fiscale, limitarea cheltuielilor nesăbuite și eliberarea pilăraiei din companiile de stat. Vreau să folosesc timpul să merg către domnul Simion și să-l întreb cum explică creșterea cursului și îi spun eu – vine din neîncrederea mediului financiar despre ce poate să facă domnul Simion – vorbește de alegeri anticipate, de emisii, de Călin Georgescu premier, de aceea a crescut cursul, de aceea avem inflație și de aceea avem rate mai mari și dobânzi mai mari și vor plăti facturi mai mari, pentru că nu reușiți să proiectați încredere, proiectați doar haos.
Simion: Eu speram din suflet că acest candidat va rămâne la adevăr și nu va folosi tehnici de manipulare. A spus publicului că eu am depreciat leul, că voi da profesorii afară, o mare minciună și a spus că voi face alegeri anticipate. Nu mai am ce discuta cu acest domn, voi discuta direct cu poporul român.”
Nicușor Dan: „Statul aruncă cu bani, are un buget dezechilibrat, e primul lucru pe care trebuie să-l facem. Trebuie dezvoltată economia, petnru că ea aduce bani. Punctul pe zona de persoane vulnerabile, statul să-și extindă ce face acum într-un mod aproximativ, să aibă grijă de abandonul școlar și nu avem măsuri sistematice. Vorbim de persoane vulnerabile. Vorbim de victime ale violenței domestice, ele să știe că pot avea acces și la un loc unde să stea și o consiliere psihologică și găsirea unui loc de muncă. Toate astea înseamnă bani și pentru asta trebuie să ne concentrăm pe a elimina risipa.
Simion: „Atâta timp cât nu sunt eliminate sinecurile, pilele, amantele din administația locală și centrală nu știu de ce eliminarea risipei se face. Eu nu încurajez creșterea numărului de prizonieri care sunt asistați sociali. Oamenii au nevoie de locuri de muncă bine plătite, nicio țară nu are același potențial ca România, folosirea resurselor și transformarea lor în prosperitate reală și durabilă. Sunt ajutoare pe care statul le dă sub formă de umilință pentru români, aproape o treime din România e la risc de sărăcie și excluziune socială. Nimeni nu se concentrează pe a elimina disparitățile – nu se rezolvă cu ajutoare și cu tichete. Trebuie reindustrializată țara și suntem un partener real pentru mediul de afaceri, nu pentru sinecuri.”
Dan: „Vreau să adaug că multe din lucrurile decare am vorbit le-am făcut la PMB. Știm ce să facem, vreau să extindem la nivel național.”
Simion: „Din punctul meu de vedere, dar voi lăsa bucureștenii și românii să decida, PMB, unde s-a promis eliminarea companiilor municipale, o curățenie generală care n-a mai avut loc e exact un contra-exemplu. București e un loc privilegiat, dar trebuie să vedem toată țara.”
Dan: „Diferența fundamentală când vorbim de București e că pe mine m-au votat bucureștenii cu 40 la sută, domnul Simion se ocupă de Basarabia, basarabenii l-au votat sub 10%.”
Simion: „Înțeleg că e un contracandidat care dorește să provoace. Când vorbim de voturi, nu separ românii sub nicio formă, sunt milioane care au avut încredere în mine, el a participat la lovitura de stat din 6 decembrie.”
Dan: „Vorbim de politicianism.”
Simion, despre situația economică: În aceste zile am fost acuzat pe nedrept de o grămadă de lucruri
Întrebare: „Care credeți că trebuie să fie strategia pentru stabilizara economiei și cât va fi euro?”
Simion: „Cursul a fost ținut în frâu și la noi și în Polonia și în țări care n-au intrat încă în zona euro. În aceste zile am fost acuzat pe nedrept de o grămadă de lucruri. Mă bucur că avem un nou papă, că mai lipsea să fiu acuzat și de nealegerea noului papă. Am avut un guvern care, în mare parte, astăzi, stă în spatele lui Nicușor Dan, vinovat de un deficit istoric, știm că e mai mare, așa că eliminarea oamenilor incapabili din administrațiile locale și centrale, din fruntea guvernului, un plan de măsuri concrete reprezintă alternativa la creșterea taxelor care reprezintă austeritate. Sigur că din cauza alegerilor, măsurile au fost amânate de guvernare, și-au bătut joc de pesnionar și continuă să facă asta când amantele, pilele, prietenii lor sunt în fruntea statului și contribuite la falimetnul țării. Acest curs era preconizat, așa cum a spus guvernatorul BNR.”
Nicușor Dan: „Noi am venit aici la o dezbatere politică, dar să nu o dăm în politicianism. Această afirmație că guvernul e în spatele meu e o afirmație politicianistă. Domnul Simion e în alianță cu coaliția, la București, Prahova…
Simion: „Domnul Nicușor Dan nu știe că domnul Viziteu e în primăria din Bacău unde avem o alianță, la consiliul general nu știe propria majoritate.”
Nicușor Dan: „Adevărul e că în CG sunt doi viceprimari, unul de la PSD și unul de la PNL, votați de AUR.”
Simion: „Președintele trebuia să fie altcineva”/ Nicușor Dan: „România are un uriaș potențial”
„Președintele României trebuia să fie altcineva, nu s-a întâmplat și chiar dacă susținătorilor domnului Nicușor Dan nu le place, eu sunt aici pentru revenirea la statul de drept, la vocea poporului român, mergem înainte și celor care nu le place democrația, vor să trișeze, să inducă teme false le transmitem un singur lucru – să-și respecte propriile sloganuri, să-i respecte pe ceilalți, pentru că România trece prin crize suprapuse. Prin această dihonie nu vom menține unitatea poporului și ăsta e cel mai de preț lucru. Voi acționa pentru o România democratică, suntem una dintre cele mai bogate țări și, din păcate, avem o populație sărăcită. E datoria noastră ca și conducători să ridicăm țara de jos”, a declarat George Simion.
„România are un uriaș potențial, are oameni cinstiți, muncitori de bun simț, români care ne fac cinste în diaspora, în R. Moldova, mari firme care se bat de la egal la egal cu mari firme ale lumii, a lipsit un sistem politic, un liant pentru ca toată această energie să se manifeste și despre asta e vorba, ăsta e rolul președintelui, să adune energiile pentru ca România să fie acolo unde merită. Îi invit pe oameni să se uite la două lucruri ce au făcut înainte, viața lor profesională, oamenii care vin să le ceară votul și dreptatea, în ce măsură le dau garanția cei care vin să le ceară votul că se vor lupta pentru dreptatea lor”, a declarat, la rândul lui, Nicușor Dan.