Sumele importante de bani pe care le are de recuperat România de la ”prietenii lui Ceaușescu”

România mai are de recuperat 658,5 milioane dolari, reprezentând creanțe din activitatea de export derulată înainte de 31 decembrie 1989, de pe vremea lui Ceaușescu, informează HotNews.ro. 

Suma face referire la finalul anului 2019. Față de nivelul de la finalul anului 2018, este mai mică cu 57,6 milioane dolari. Pe lângă creanțele în dolari, România mai are de încasat 1,556 miliarde ruble transferabile de la Cuba (în 2018 era vorba de 1,522 miliarde).

De la Irak, România urmează să încaseze banii până în martie 2028, conform Acordului încheiat între Guvernul României şi R. Irak la 18 august 2005.

De la Mozambic, rambursarea va avea loc în 23 de ani, cu 6 ani perioadă de graţie, în tranşe semestriale egale şi succesive, cu aplicarea unei dobânzi Libor la 6 luni, începând de la data intrării în vigoare a Acordului (10 iulie 2008), inclusiv în perioada de graţie.

În legătură cu Coreea de Nord, raportul spune că „având în vedere condițiile de pe plan local în prima parte a anului 2020, dialogul părții române cu autoritățile nord-coreene pe tema recuperării datoriei nord-coreene este practic imposibil de realizat”.

Referitor la Sudan, documentul precizează că „în acest moment, din punct de vedere politic, Republica Sudan parcurge o etapă de instabilitate după înlăturarea, printr-o lovitură militară de stat, la 11 aprilie 2019, a fostului președinte Bashir”.

„În funcţie de evoluţiile politice din Sudan şi de cele internaţionale privind datoria acestei ţări, Ministerul Finanţelor Publice are în vedere să solicite la momentul oportun, prin canale diplomatice, reluarea în relaţiile cu autorităţile sudaneze a discuţiilor bilaterale pe această temă”, menționează sursa citată.

Cuba: Poziția oficială a părții cubaneze, exprimată atât prin scrisorile din octombrie 2014 și octombrie 2017 ale lui Ricardo Cabrisas Ruiz, Vicepreședintele Consiliului de Miniștri și Ministrul Economiei și Planificării din Cuba cât și cu ocazia vizitei ministrului finanțelor publice al României din decembrie 2018 este că politica oficială a Cubei este de ștergere totală a datoriilor în ruble transferabile și că partea cubaneză dorește să se mențină linia de separație între problema datoriei Cubei față de România și cooperarea bilaterală.

Guineea: „Începând cu februarie 2018, când alegerile locale au fost marcate de fraudă, Guineea a fost martoră a instabilității și tensiunilor socio-politice prelungite. Demonstrațiile frecvente, uneori violente, au fost reprimate puternic de forțele de securitate, cu victime de ambele părți”.

• La 28 februarie 2020 a fost publicată, în numele UE si SM UE, o declarație privind situația politică din R. Guineea, la care au fost invitate să se alăture și alte state, prin care s-a atras atenția asupra lipsei de inclusivitate și de transparență privind apropiatele alegeri și s-a adresat președintelui Conde îndemnul de a restabili un climat de încredere și calm social în vederea bunei desfășurări a scrutinului electoral din 2020. Propunere – Se vor continua demersurile prin intermediul Băncii Comerciale Române S.A. şi a Ambasadei României la Dakar de reglementare a sumelor neîncasate conform graficului de eşalonare la plată.

Somalia: În luna martie 2020 Fondul Monetar Internațional (FMI) a acordat un pachet de finanțare pentru lichidarea arieratelor și scutirea datoriilor Somaliei, prin contribuția statelor membre în sumă de 242 milioane DST.
În 2020, printr-o scrisoare adresată ministrului finanțelor din România, ministrul finanțelor din Somalia a informat despre progresele înregistrate de Somalia în procedurile pentru acordarea unei reduceri de datorie în cadrul inițiativei “Țări sărace mult îndatorate“(HIPC). În acest context, ministrul finanțelor somalez apreciază că pasul următor va fi negocierea unui acord cu creditorii săi
membri ai Clubului de la Paris care să se contureze prin termenii minimi ai acestei inițiative. Odată ce acest aranjament va intra în vigoare, următorul pas va fi solicitarea tuturor creditorilor bilaterali, inclusiv României, reducerea datoriei în termeni comparabili sau mai favorabili decât cei conveniți cu creditorii Clubului de la Paris.

• În încheiere, având în vedere situația actuală din Somalia și povara datoriei, se solicită României ștergerea integrală a datoriei.

Propunerea urmează să fie analizată, urmând apoi să fie redactat un Memorandum care va fi supus spre aprobare Guvernului României.

Sursa: hotnews.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com