Ți-a fost frântă inima? O metodă simplă te pune înapoi pe drumul cel bun

Chiar dacă te înspăimântă despărțirile și suferința din dragoste, noi studii ne sugerează că aceste „dureri” pot fi remediate printr-o tehnică la îndemâna oricui.

Ceea ce studiile sugerează este că îți poți reveni în urma unei despărțiri doar printr-un artificiu mental – trebuie să crezi că faci ceva pentru a ieși din această stare. Această soluție pare a fi destul de facilă și ușor de intuit, dar nu mulți dintre noi punem în aplicare acest truc.

Studiul, publicat în revista The Journal of Neuroscience, susține că un simplu artificiu mental poate influența regiunile din creier care sunt asociate cu reglarea emoțiilor și care pot diminua percepția durerii sociale, precum cea care urmează unei despărțiri. Cercetătorii au măsurat impactul comportamental și neurologic pe care această tehnică placebo o are asupra participanților care trec peste o despărțire grea, potrivit Lifehacker.

Voluntarii care au trecut recent printr-o despărțire de persoana iubită li s-au cerut să aducă o fotografie cu persoana căreia îi simt lipsa. Atunci când participanții se aflau în interiorul unei mașinării cu rezonanță magnetică (care măsoară activitatea cerebrală), cercetătorii le-au afișat o imagine cu persoana iubită, una cu un prieten, dar le-au provocat și durere fizică. În timpul testului, mașinăria a înregistrat schimbările activității cerebrale, iar, în mod nesurprinzător, activitatea cerebrală era similară atunci când subiecții simțeau durere fizică sau emoțională.

Participanții au primit o soluție nazală, iar unora dintre ei li sa sugerat că această substanță ar ajuta la ameliorarea durerii emoționale. Pe baza acelorași teste, cercetătorii au descoperit că voluntarii care au primit placebo simțeau mai puțină durere fizică odată ce au fost confruntați cu imaginea persoanei de care s-au despărțit.

Practic, ai impresia că faci ceva care te ajută să treci peste starea de durere cauzată de o despărțire, iar creierul răspunde acestor semnale și te face să te simți mai fericit. Deși pare puțin ciudat să îți administrezi medicamente false (fie sub forma mâncării, a serialelor TV sau a dulciurilor) pentru a trece peste o durere emoțională. Cercetătorii susțin că apelul la aceste tehnici devine o necesitate pentru că durerea emoțională te predispune depresiei.

sursa:click.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com