E luni, așa că e nevoie de o doză de umor suplimentară pentru a da start unei noi săptămâni. Am pregătit pentru tine o compilație de cinci bancuri extrem de haioase, care îți vor aduce în mod garantat zâmbetul pe buze. Așa că, relaxează-te și lasă-te distrat!
Un englez, un irlandez şi un scoţian joacă golf împreună cu nevestele. Când soţia englezului se suie pe o movilă de unde trebuia să lovească mingea, vântul îi ridică fusta şi o lasă în fundul gol.
– Doamne Dumnezeule, dar unde îţi sunt chiloţii? întreabă englezul.
– Nu am avut suficienţi bani ca să îmi cumpăr, răspunde nevasta.
Jenat, acesta scoate 50 lire şi o roagă să-şi cumpere degrabă o pereche de chiloţi. Vine rândul nevestei irlandezului să loveasca mingea de pe o movilă. Bate vântul, îi ridică fusta, hop, nici asta nu avea chiloţi! Soţul său o întreabă:
– De ce nu ai chiloţi pe tine?
– Nu mi-am putut permite cu banii pe care mi-i dai de cheltuială, îi răspunde scurt soţia.
Tipul scoate 25 de lire din portofel şi o trimite să-şi cumpere o pereche de chiloţi. Scena se repetă identic cu soţia scoţianului. Nici asta nu avea chiloţi pe ea. La care scoţianul scoate un pieptene din buzunar şi zice:
– Pentru Dumnezeu, du-te şi aranjează-te un pic!
*******************************
Bula intra în biroul şefei lui, o plesneşte peste fund şi îi zice:
– Ce faci, păpuşă, mai merge una mică?
Şefa, indignată:
– Domnule Bula, dar cum vă permiteţi?
– Uite aşa vorbesc eu cu tipele cu care am dormit împreună!
– Dar când am dormit noi doi împreună, domnule Bulă? replica indignată şefa.
– Ieri, la şedinţa de analiză a rezultatelor departamentului nostru.
*******************************
Dragă, m-ai înşelat vreodată? întreabă soţul.
Ei, lasă tu astfel de întrebări! Ştii bine că nu!
– Hai tu, spune! Promit că nu voi zice nimic!
– Bine! De 3 ori!
– Când?
– Îţi aminteşti când am cumpărat maşina? Te-a chemat directorul băncii şi ţi-a acordat împrumut… Pe termen lung, dobândă mică…
– Asta nu a fost înşelat, dragă! A fost pentru casă! Bun! A doua oară?
– Operaţia ta pe cord deschis, by-pass-uri… Directorul spitalului te-a operat, ai fost tratat ca un VIP… De ce crezi?
– Eşti un înger! Asta a fost un sacrificiu din partea ta! Sfânta mea! Şi a treia?
– Aaa, asta a fost când ai vrut să fii administrator de bloc şi îţi mai trebuiau 35 de voturi!
*********************************
O tipă se duce la coafor. În timp ce îi lucrează la păr coafeza începe discuția.
– Care e ocazia, iubita? Nuntă, botez, iubit nou?
– Soțul meu mă duce la Roma cu ocazia aniversării noastre.
– La Roma, iubita? Păi, e o vreme nasoală acum. Plouă non-stop. Cu ce zburați?
– Cu Air Lasagna.
– Cu Air Lasagna, iubita? Numai probleme au, n-ai auzit la radio? Unde vă cazați?
– La Continental.
– La Continentaaal? Iubita, am stat acolo, e îngrozitor. Condiții mizerabile! Și ce vreți să vedeți voi la Roma?
– Păi orașul, poate ajungem și la Vatican să îl vedem pe Papă.
– Pe Papă? Iubita, nu îl vedeți decât cu telescopul, crede-mă, Roma e o idee proastă.
Trec câteva săptămâni. Tipa se reîntoarce la coafor.
– Ce faci, iubita, ați fost la Roma?
– Mhm.
– Și cum a fost?
– Păi Air Lasagna tocmai și-a schimbat flota de avioane. Am zburat la clasa întâi si ne-am îmbăiat în șampanie și caviar.
– Hmm. Și hotelul?
– Cu o zi înainte sa ajungem îl terminaseră de renovat. Condiții superbe.
– Vremea?
– Minunată.
– Dar pe Papă nu l-ați văzut, așa-i?
– Culmea, când am intrat in Vatican m-am împiedicat de o piatră, am căzut, se pare ca Papa chiar atunci se uita pe geam, m-a văzut și a trimis imediat garda sa mă ia și să mă ducă la el în cameră să mă binecuvânteze și să îmi dea cu rivanol.
– Extraordinar! Ai vorbit cu Papa?
– Da.
– Și ce ți-a zis?
– M-a întrebat cine și-a bătut joc de părul meu.
*********************************
O brunetă se învârtea în mijlocul unei intersecţii numărând:
– 22, 22,..
O blondă o vede, vine la ea şi o întreabă:
– Ce faci aici în mijlocul intersecţiei?
– Număr.
Blonda:
– Mă laşi şi pe mine?
– Sigur, te rog.
Blonda se postează în mijlocul intersecţiei şi începe să numere:
– 22, 22, ..
Deodată vvvvzzzzzzz, un camion trece cu viteză prin intersecţie făcând-o terci. Bruneta îşi reia locul în mijlocul intersecţiei:
– 23, 23,..
***********************************
„Un tip si o tipă se întâlnesc într-un bar. Se privesc, se plac și ajung la tipă acasă.
După câteva pahare tipul își dă jos cămașa și se spala pe mâini, după care își dă jos pantalonii și se spală din nou pe mâini.
– În mod sigur esti dentist!
– Cum ți-ai dat seama?
– Dupa cum te-ai dezbrăcat și te-ai spălat pe maini de fiecare dată.
După ce fac oamenii amor, ea spune:
– Nu numai că ești dentist, dar sunt sigură că ești un mare dentist!
– Extraordinar, într-adevar sunt un dentist de succes, spune tipul impresionat de perspicacitatea fetei, dar de asta cum ai reușit să-ți dai seama?
– N-am simțit nimic!”
************************************************
*Iubiii, vine Craciunul imediat! Ce Gucci?
– Scuze, faci?
-Da…un pic pe la banca, tu ce faci?
– Mi-e Dior de tine!
*DOR
– Ce-mi iei in Zara de Craciun?
Seara*, nu stiu ce are telefonul asta?
*********
Dis-de-dimineață, o blondă se prezintă la un cabinet ginecologic și se așează pe un scaun în sala de așteptare. După jumătate de oră devine impacientată și deschide ușa cabinetului, unde vede doi bărbați îmbrăcați în halate albe care discutau.
Îmi cer scuze dacă deranjez, pot intra?
Unul dintre bărbați îi răspunde afirmativ apoi continuă discuția. Blonda intră și după ceva timp întreabă:
Mă pot așeza pe masă?
Bărbații se uită la ea și răspund în cor:
– Daaa!
Blonda se dezbracă, se urcă pe masă și după câteva momente de așteptare îi întreabă pe cei doi:
– Mă bagă și pe mine cineva în seamă?
Cei doi se apropie de masă și încep să se uite la blondă. Se învârt ei pe toate părțile și la un moment dat, unul dintre ei exclamă:
– Uau!!!
Blonda aproape cu lacrimi în ochii întreabă:
– Așa de grav este?
Cei doi bărbați se uită unul la celalalt apoi răspund:
– Nu știm domniță dragă. Noi suntem zugravi și renovăm cabinetul.
***
Un domn casatorit, care avea trei copii, face ghidusii intr-o noapte cu o vecina de scara.
Dupa noua luni, aceasta da nastere unui copil si vine la usa omului sa-i spuna ca este tatal copilului.
Cea mai vehementa este, normal, sotia domnului:
– Cum ai putut sa faci asa ceva, cu trei copii si cu o nevasta iubitoare?
– Iubita mea, iti jur ca nu este copilul meu! Sunt gata sa fac orice ca sa-ti demonstrez, chiar si testul de paternitate!
Zis si facut.
Dupa efectuarea testului, a iesit urmatorul rezultat:
– Domnul a fost intodeauna steril!!!
***
Un tip si-o tipa in pat, actiune din greu.
Dintr-o data se aude o frana de masina in fata casei, tipul sare din pat, isi ia hainele in brate, tipa ii deschide geamul, tipul sare. Dupa un timp se aude un ciocanit la usa.
Tipa deschide, in usa … tipul cu hainele in brate:
– Ma nevasta, da’ stresati mai suntem !
***
Diana ii povesteste unei prietene:
– Am sa-ti relatez un fapt cu totul si cu totul ciudat, draga, daca stii sa pastrezi un secret. Acum o saptamana, sambata trecuta mai precis, suna cineva la mine la usa. Deschid si in fata usii, un barbat tanar, inalt si frumos ma intreaba:
– Sotul dumneavoastra este cumva acasa?
– Nu, spun eu.
La care ma ridica in brate, ma duce in dormitor, ma pune pe pat si ma iubeste sanatos.
Luni a aparut din nou. S-a intamplat acelasi lucru.
Si marti, si miercuri.
Mor de curiozitate: oare ce doreste acest barbat de la sotul meu?
******
– Un tip agata o gagica intr-un bar si merg la ea acasa.
– Mai beau ei cateva beri si apoi trec la treaba.
– Dupa cateva minute, in timpul partidei, ea incepe sa rada.
– El se opreste si o intreaba uimit:
– Ce ai gasit de ras?
– Orga ta… Este cam mica!
– La care el:
– Poate, insa orga mea nu e facuta sa cante in catedrale…
****
Un cuplu decide sa-si petreaca concediul pe o plaja din Maldive, la acelasi hotel unde si-au petrecut luna de miere acum 20 de ani.
Datorita unor probleme de serviciu , sotia n-a putut calatori cu sotul ei, ramanand sa-l ajunga din urma cateva zile mai tarziu. Cand sotul a ajuns acolo , s-a cazat la hotel, si observa cu uimire ca in camera era un calculator conectat la internet, atunci sotul a decis sa-i scrie un e-mail sotiei sale, dar a gresit o litera din adresa si fara sa-si dea seama e-mailul a fost trimis la alta adresa.
E-mailul ajunge, din greseala, la o vaduva care tocmai a venit de la inmormantarea sotului sau si citind e-mailul respectiv a lesinat instantaneu.
Baiatul vaduvei intrand in camera, si-a gasit mama lesinata fara cunostinta langa calculator, pe al carui ecran se putea citi:
“Draga mea sotie, am ajuns bine. Probabil te va surprinde sa primesti vesti de la mine pe aceasta cale , dar acum au calculator aici si poti trimite mesaje persoanelor dragi. Doar ce-am ajuns si am verificat ca totul sa fie pregatit pentru venirea ta, vinerea viitoare.Abia astept sa te vad si sper ca aceasta calatorie sa fie la fel de linistita si relaxanta asa cum a fost a mea!
PS:Te rog nu-ti lua multe haine cu tine, deoarece aici este o caldura infernala!”
***
Patru prietene tinere şi frumoase, o şatenă, o brunetă, o roşcată
şi o blondă, şi-au petrecut concediul împreună la mare, fără iubiţii
lor. La întoarcere, pe şatenă au apucat-o remuşcările.
ŞATENA: Fetelor, am să-i povestesc iubitului meu de câte ori l-am
înşelat în concediu.
BRUNETA: Ce idioată!
ROŞCATA: Ce curajoasă!
BLONDA: Ce memorie!
***
O blondă se adresează unei brunete:
– Cine spune că sunt incultă, face o mare eroare! De curând, am
fost angajată la un Centru de reactivi izopropanici nucleari cuantificaţi
şi trifazaţi pentru crestomaţie purulentă semantică.
– Şi ce faci acolo?
– Păzesc reactivii izopropanici cuantificaţi, pentru că se fură ca-n
hiperglomeraţiile clorofiliene angiospermice şi gimnospermice perene,
cărora voi, brunetele, le spuneţi “codru”.
BONUS:
Intr-o zi, primarul orasului se duce in vizita pe la romi.
– Hai noroc, bine v-am gasit !
– Sa traiasca dom’ primar!
– Ma ce ati zice voi daca v-as da la toti case?
– O pupati-as talpile, ia un pahar de vin sa bem.
– Dar ce ati zice daca v-as oferi cele mai tari masini din lume ?
– Ce bine ar fi ! Mai ia un pahar de vin, ca tare ne bucuram.
– Si va voi gasi la toti locuri de munca!
Tiganul ii ia paharul din mana si zice:
– Ce ai, dom’ primar, te-mbatasi?!
BONUS:
La puscarie, doi colegi de celula discutau una-alta:
– Ba, fratie, tie cati ani ti-au dat?
– 5.
– Da’ de ce?
– Am spart cateva geamuri la serviciu.
– Pai cum, frate, 5 ani pentru cateva geamuri??? Dar unde lucrai?
– Pe un submarin…
BONUS:
O femeie avea sotul comis voiajor. Intr-o zi de luni acesta pleaca in alta localitate si-i spune nevestei ca se intoarce tocmai sambata. Femeia isi cheama amantul si isi face de cap cu el toata saptamana pana vineri cand se aude cheia in usa. Atunci sare ca arsa si isi pune amantul sa faca pe statuia in hol.
Barbatul intra obosit, ca dupa intoarcerea din delegatie si isi intreaba sotia:
– Ce-i chestia aia de pe hol?
– O statuie, ce, nu stii ca si Georgeasca are una la fel?
Barbatul aproba si se duce sa manance. Mai apoi se intoarce cu un pahar de apa si zice spre statuie:
– Hai, bea.
Nimic.
– Hai ma, bea daca iti dau.
– Hai ma, bea, ca la Georgeasca am stat o saptamana fara apa… 🙂
BONUS:
BANC: Piticul si problemele amoroase
Vine un pitic la doctor:
– Domn doctor am probleme fizice,
Doctorul:
– Bine domnule, suie-te pe masa!
Se suie piticul pe masa.
Ii baga doctorul mana-n chiloti, trage si vede o scula babana.
Doctorul :
– Pai bine ba piticule… cu scula asta imi spui mie ca ai probleme ?
– Domn doctor, problema este ca atunci cand mi se scoala, cad in cap.