Tora Vasilescu este una dintre cele mai cunoscute actrițe din țara noastră, care a scris istorie în acest domeniu. Deși a ajuns la 70 de ani, se menține într-o formă foarte bună și este neschimbată de mult timp. Deși mulți se gândesc că a apelat la ajutorul operațiilor estetice pentru a arăta așa, ea a spus care este, de fapt, secretul.
Tora Vasilescu nu are operații estetice
Tora Vasilescu a ajuns la venerabila vârstă de 70 de ani și se bucură de mare succes. Marea actriță a jucat în filme, seriale și piese de teatru mai bine de jumătate din viață, multe dintre ele fiind și acum difuzate pe diferite posturi TV.
Mulți se întreabă cum de Tora Vasilescu reușește să arate atât de bine și să aibă o viață activă. Chiar și de coronavirus a reușit să scape, deși nu a avut chiar o formă ușoară, dar a luptat pentru a se vindeca.
De multe ori a fost acuzată că ar avea operații estetice, chiar și de către o colegă de breaslă, dar celebra actriță face lumină în acest caz. Nu vrea să apeleze sub nicio formă la ajutorul medicului pentru a fi mai frumoasă, pentru că se teme de rezultat și nici nu vrea să riște.
“Așa cum a spus colega mea, Rodica Bitănescu Popescu, care îmi e dragă, și o sărut, că sunt ”tunată”. Am căutat și eu să văd ce înseamnă și n-am înțeles ce înseamnă ”tunată”, pentru că eu nu sunt ”tunată”. Trendul așa este, toată lumea se injectează, își face operații, eu vreau să rămân model pentru cum arată un om original. Într-adevăr, suferim când vezi în oglindă că îți era prietenă, iar acum nu prea îți mai e prietenă întotdeauna. Ce? Trebuie să am fața aia, parcă e un balon care s-a umflat! Și după putin timp mai pierde aer, mai pierde aer”, a declarat Tora Vasilescu.
Tora recunoaște că are multe imperfecțiuni și că nu mai este atât de mulțumită cu ce vede, dar nu vrea să apeleze la niciun truc. Actrița este uimită de ce vede la vedetele operate și o apucă groaza când se gândește că profită atât de mult de bisturiu și ajung de nerecunoscut.