AD

MONDEN

ULTIMA ORA! Am aflat când și unde va fi înmormântat ARTISTUL. Cine se ocupă de toate detaliile

todaynoiembrie 7, 2021 4

Background
share close
AD
AD

Fanatik a aflat când și unde va avea loc înmormântarea artistului Petrică Mîțu Stoian, care a încetat din viață la vârsta de 61 de ani.

Fanatik a aflat când va fi înmormântat interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian, dar și unde își vor putea lua rămas bun oamenii de la el.

Impresarul regretatului cântăreț de muzică tradițională oltenească a dezvăluit pentru FANATIK detaliile puse la punct pentru a-l conduce pe marele artist pe ultimul drum.

Doru Gusman, omul care de mai bine de 15 ani i-a fost impresar și prieten, a spus că nu se știe deocamdată biserica la care va avea loc slujba de înmormântare, însă sunt puse la punct celelalte detalii.

Când și unde va fi înmormântat Petrică Mîțu Stoian

De toate pregătirile se ocupă sora artistului, cea îndreptățită ca rudenie. Impresarul ne-a declarat că, inițial, sora lui fusese de acord ca trupul neînsuflețit să ajungă acasă. S-a răzgândit în cele din urmă.

Astfel că, mâine, trupul interpretului va ajunge la Ansamblul Maria Tănase din Craiova. Marți și miercuri va sta în foaierul teatrului din Craiova. Miercuri, pe 10 noiembrie, urmează ca acesta să fie înmormântat în Cimitirul Ungureni din același oraș.

Impresarul a vorbit despre ce a însemnat pentru el legătura cu Petrică Mîțu, cu care colaborează de 16 ani.

„Un om de milioane am pierdut. Am colaborat 16 ani. Nu am întârziat la niciun spectacol, mereu am fost punctual. Este o pierdere pe care nu pot s-o descriu în cuvinte”, a spus extrem de emoționat Doru Gusman.

Biserica unde se va ține slujba, sub semnul întrebării

Tot el a oferit amănuntele despre înmormântarea cântărețului. „Înmormântarea va avea loc în Craiova, la Cimitirul Ungureni, acolo unde era cavoul pregătit.

Biserica e sub semnul întrebării, pentru că biserica de care aparține el este mică și ne așteptăm să vină multă lume, deci nu se știe exact unde va fi slujba”, a declarat Doru Gusman în exclusivitate pentru FANATIK.

O serie de artiști și-au arătat deja disponibilitatea de a merge la înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian, printre care Constantin Enceanu și Emilia Ghinescu. Interpretul de muzică populară este plâns de câteva ore de întreaga breaslă, trecerea sa în neființă venind ca o adevărată undă de șoc.

În ultimul an, regretatul folclorist a avut mai multe probleme de sănătate. Muzicianul a trecut prin Covid-19. După ce s-a vindecat de boală au apărut o serie de complicații la plămâni, care s-au agravat brusc în cursul zilei de sâmbătă. scrie fanatik.ro

AD

Written by: admin

Rate it

AD
AD
AD
AD
0%
www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com