Un nou focar de coronavirus: Sunt peste 100 de persoane infectate

O sută de persoane internate într-un centru medico-social pentru persoane cu handicap situat în oraşul prahovean Urlaţi au fost diagnosticate cu boala provocată de noul coronavirus, autorităţile din judeţ aşteptând rezultatele testelor pentru COVID-19 şi pentru alte persoane internate în centru.

„Un nou focar a fost identificat şi la centrul medico-social din Urlaţi, unde 102 persoane dintr-un efectiv de 216 au fost depistate, în urma verificărilor periodice, cu SARS-CoV-2. Dintre cei confirmaţi, 101 sunt beneficiari, iar unul este din rândul angajaţilor. Mai sunt probe în lucru, conform informaţiilor DSP Prahova. Beneficiarii sunt izolaţi în centru sub supravegherea unui medic de familie”, informează, duminică după amiază, Prefectura Prahova.

Un al doilea focar de COVID-19 a fost identificat în ultimele 24 de ore la un laborator al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde trei cadre medicale au fost confirmate cu noul coronavirus. Toţi cei trei salariaţi ai unităţii medicale sunt izolaţi la domiciliu, iar în zona unde funcţionează laboratorul a fost făcută dezinfecţia spaţiilor.

Număr record de cazuri de COVID-19 în Prahova

Judeţul Prahova înregistrează, duminică, un număr record de persoane diagnosticate, respectiv 749 de persoane nou raportate ca fiind infectate cu noul coronavirus. De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova, 12265 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul acestora, 362 de pacienţi au decedat, şase dintre decese fiind raportate la persoane cu comorbidităţi, de sâmbătă până duminică.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com