Un pastor a murit după ce a încercat să recreeze Învierea lui Iisus și s-a lăsat îngropat de viu

Pastor

Un pastor din Zambia a murit după ce a încercat să recreeze Învierea lui Iisus Hristos și le-a cerut credincioșilor să îl îngroape în pământ timp de trei zile.

James Sakara, în vârstă de 22 de ani, pastor al unei biserici din Chadiza, și-a convins enoriașii că va putea sa învie după trei zile, așa cum a făcut Iisus. El le-a cerut unor membri ai bisericii să sape un mormânt, să îl lege și să îl îngroape de viu, potrivit Daily Star.

Înainte să fie băgat în pământ, acesta a citat din Biblie, explicând că Iisus când a spus „să faceţi acest lucru în amintirea Mea”, se referea, de fapt, la Învierea Sa, nu doar la folosirea pâinii şi a vinului la Sfânta Împărtăşanie.

După trei zile, Sakara a fost scos din pământ fără urme de viață. Cei trei membrii ai bisericii care l-au ajutat pe pastor cu planul său au încercat să îl readucă la viață prin ritualuri spirituale. Când au văzut că eforturile lor nu dau rezultate, aceștia au realizat că încercarea preotului de a recrea Învierea lui Iisus nu a dat roade.

Unul dintre cei trei asistenți s-a predat poliției, iar alți doi sunt căutați în continuare. Pastorul a lăsat în urmă o soție gravidă.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com