Unde și când sunt obligatorii măștile și măsurarea temperaturii: care sunt excepțiile

Masca de protecție a devenit un accesoriu vestimentar obligatoriu în anumite spații cum ar fi: spațiile comerciale, mijloace de transport în comun, locul de muncă. Românii trebuie să poarte masca pe toată durata prezenței în acele spații închise ale incintei, conform ordinului aprobat astăzi de Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Unde și când sunt obligatorii măștile și măsurarea temperaturii: care sunt excepțiile

Ordinul comun MS-MAI are drept subiect obligativitatea purtării măștii de protecție, triaj epidemiologic prin măsurarea temperaturii și mai ales dezinfectarea obligatorie a mâinilor.

De aceea, pe perioada stării de alertă, masca de protecție va trebui purtată în interiorul oricărui spațiu public închis, spațiilor comerciale, mijloacelor de transport în comun, locului de muncă.

Deși aceste reguli par generale, în funcție de evaluarea efectuată de medicul de la medicina muncii sau al medicului de medicină școlară există și unele excepții:

  • „angajatul este singur în birou sau se află minim 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;
  • persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
  • persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
  • prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri
  • elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.”

De menționat este faptul că angajatorul sau conducătorul instituției are obligația de a elabora propriile sale proceduri în urma evaluării de risc pentru fiecare angajat. Acesta va decide luând în considerare programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei.

Medicii de medicina muncii vor efectua evaluarea de risc și vor emite recomandări în ceea ce privește necesitatea purtării măștii pentru angajați. De asemenea, responsabilul SSM va instrui angajații să respecte regulile privind securitatea și sănătatea în cadrul muncii.

Sursa: huff.ro

Loading...

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

Close
Bine ai venit pe pagina noastra ! Da like doar daca iti place !