Veste bună de la CNCAV: O nouă tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech va ajunge în România

Veste bună de la Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. O nouă tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech va ajunge, luni, în România.

Este vorba despre 345.150 de doze. Potrivit sursei citate, vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.

„Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă”, afirmă CNCAV.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează: Centrul Naţional de Stocare Bucureşti – 98.280 doze; Centrul Regional de Depozitare Braşov – 39.780 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj – 46.800 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanţa – 38.610 doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova – 36.270 doze; Centrul Regional de Depozitare Iaşi – 46.800 doze; Centrul Regional de Depozitare Timişoara – 38.610 doze.

Începând cu 20 martie, 167 de cabinete noi au devenit operaţionale pentru programarea celor care doresc să se vaccineze cu vaccinul produs de Pfizer/BioNTech, în 13 judeţe din ţară şi la nivelul municipiului Bucureşti. Vaccinarea efectivă a persoanelor programate se va realiza începând de marţi, 23 martie.

”167 de cabinete noi devin operaţionale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, în 13 judeţe din ţară şi la nivelul municipiului Bucureşti. Vaccinarea efectivă a persoanelor programate se va realiza începând de marţi, 23 martie a.c”, a transmis, vineri seară, CNCAV.

Potrivit comunicatului, sunt disponibile 10.020 de locuri. Programările au început de ieri, 20 martie.

Distribuţia cabinetelor este următoarea:

• Municipiul Bucureşti – 54 cabinete;

• Arad – 9 cabinete;

• Bihor – 3 cabinete;

• Bistriţa-Năsăud – 3 cabinete;

• Braşov – 8 cabinete;

• Cluj – 13 cabinete;

 Constanţa – 20 cabinete;

• Dâmboviţa – 4 cabinete;

• Harghita – 1 cabinet;

• Hunedoara – 3 cabinete;

• Satu-Mare – 1 cabinet;

• Sibiu – 12 cabinete;

• Timiş – 30 de cabinete;

• Vâlcea – 6 cabinete.

”Toţi cei care doresc să se vaccineze se pot programa începând de mâine, 20 martie a.c., prin intermediul listelor de aşteptare alocate acestor cabinete. Reamintim că programarea se poate realiza atât online în platformă, cât şi telefonic în Call Center, la numărul 021.414.44.25”, a mai precizat CNCAV.

Fiecare persoană se poate înscrie pe o singură listă de aşteptare, iar după ce este notificată că este un loc disponibil trebuie să acceseze platforma şi să se programeze în termen de 24 de ore.

Locurile libere vor fi disponibile doar pentru persoanele înscrise în lista de aşteptare, cu menţinerea prioritizării.

”Astfel, vor fi notificate pe 75% din locuri persoane din cadrul populaţiei la risc şi pe 25%, lucrători din domenii esenţiale. În cabinetele în care rămân locuri libere vor fi notificate persoanele din Etapa a III-a înscrise pe listele de aşteptare. Recomandăm cetăţenilor care se înscriu pe aceste liste să confirme programarea la vaccinare, astfel încât să nu piardă poziţia ocupată iniţial pe această listă. Persoanele care aleg programarea individuală în platforma electronică trebuie să acceseze aplicaţia după primirea notificării pentru alegerea zilei şi a intervalului orar”, a mai precizat CNCAV.

Persoanele care optează pentru programarea prin call center, la numărul 021.414.44.25, vor fi planificate la vaccinare în ziua şi în intervalul orar disponibile pentru administrarea vaccinului, fără a fi necesară confirmarea programării.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com