Vești bune pentru toți românii. Salariul minim pe economie, majorat cu 1.000 lei

Parlamentarii au de gând să majoreze salariul minim pe economie, în plină criză provocată de noul coronavirus. Legea adoptată de Senat mai are nevoie acum doar de votul deputaților.

Legea care prevede majorarea salariului minim este o inițiativă a PSD dar inspirată din planul Comisiei Europene de a institui un salariu minim la nivel european. Acest proiect prevede că salariul minim brut din România ar urma să ajungă la 60% din salariul mediu brut pe economie.

Salariul minim pe economie va crește cu 1.000 de lei

Majorarea se va face, însă, treptat, în tranșe anuale egale, începând cu anul 2021. Astfel că la finalul anului 2024 valoarea salariului minim pe economie ar trebui să ajungă într-adevăr la acest procent de 60% din valoarea salariului mediu brut pe economie.

Așadar, majorarea cu 1000 de lei este prevăzută într-un proiect legislativ care a fost deja adoptat de Senat. La începutul acestui an, salariul minim brut pe economie era de 2.230 de lei iar cel net de 1.346 de lei.

Proiectul de lege a trecut deja de Senat

Actul legislativ dorește introducerea respectării unei proporții dintre salariul mediu și cel minim pe economie. Astfel, noua propunere vrea ca salariul minim să fie 60% din salariul mediu pe economie.

„Raportul dintre salariul de baza minim brut pe țară și salariul mediu brut pe economic va crește în tranșe anuale egale începând cu dată de 01 ianuarie 2021, urmând ca la dată de 31 decembrie 2024 salariul de baza minim brut pe țară să reprezinte 60% din salariul mediu brut pe economic”, se precizează în proiectul de lege, potrivit Romaniatv.net.

În expunerea de motive, inițiatorii spun că această măsură este necesară pentru:

  • reducerea decalajelor între statele europene și cetățenii acestora;
  • garantarea asigurării standardelor și condițiilor minime de trai decent pentru populație;
  • diminuarea migrației forței de muncă autohtone;
  • reducerea somajului voluntar generat de lipsa de atractivitate a salariului minim;
  • colectarea unor sume suplimentare la bugetul de stat necesare efectuării de noi investiții;
  • distribuția mai echitabilă a profiturilor pe plan european etc.

Sursa: redactia.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com