Victoria Răileanu și Conrad Mericoffer au divorțat în mare secret, după 7 ani de iubire. Cine a obținut custodia copilului: ”Am rămas buni prieteni”

Încă o despărțire neașteptată în showbiz-ul românesc. Victoria Răileanu și Conrad Mericoffer au divorțat în mare secret, după 7 ani de iubire. Cei doi au rămas în relații bune de dragul băiețelului pe care îl au împreună.

Vedeta din serialul ‘Vlad’ a divorțat de tatăl copilui său, fără să dea de bănuit ceva. Cei doi au rămas prieteni și fac tot posibilul ca băiețelului pe care îl au împreună să nu-i lipsească nimic.

Cel care a anunțat divorțul a fost Conrad Mericoffer, în timp ce în urmă cu câteva săptămâni, Victoria Răileanu a acordat un interviu pentru revista VIVA! și a dat de înțeles că lucrurile merg ca pe roate în familia lor.

Ne-am despărțit de anul trecut, acum sunt liber, fac mult sport, merg la sală și scriu scenarii. Am rămas foarte buni prieteni, iar pentru copilul nostru avem custodie comună, astfel că merge când la ea când la mine’, a declarat Conrad Mericoffer la Gala Premiilor Gopo, potrivit Tabu.

Cei doi părinți au custodie comună, iar băiețelul de 5 ani stă și cu mama, dar și cu tata.

În urmă cu câteva luni, Victoria Răileanu a fost filmată în trandețuri alături de colegul ei din serialul de la ProTV, Adi Nartea (Vezi imaginile AICI). La scurt timp, vedeta a șters toate pozele cu soțul ei, semn că problemele în paradis existau. Conrad Mericoffer i-a răsplătit cu aceeași monedă soției sale la vremea respectivă.

Victoria Răileanu, despre probleme din căsnicie

Ca orice familie normală, cu siguranță aveți și voi momentele voastre tensionate. Cum treceți peste toate astea? Sunt dăți când apelați la ce ați învățat la facultatea de actorie, tocmai pentru a nu continua divergențele?

Nu cred că este o metodă bună să apelez la ceea ce am învățat la actorie, pentru că la actorie învăț despre actorie, nu despre căsnicie sau viață. În căsnicie am apelat până acum la ceea ce știam eu despre celălalt, ce știam că funcționează în comunicarea cu el. Și m-am raportat doar la cealaltă persoană, la ce știam că funcționează la el, nu la generalități pe care le-am învățat la școală. De exemplu, și când am o discuție cu copilul meu, Carol, apelez la ce știu că îl ajută pe el și la ceea ce știu că reacționează OK.

Victoria Răileanu și Conrad Mericoffer au divorțat în mare secret, după 7 ani de iubire. Cine a obținut custodia copilului: 'Am rămas buni prieteni'
Victoria Răileanu și Conrad Mericoffer au divorțat în mare secret, după 7 ani de iubire. Cine a obținut custodia copilului: 'Am rămas buni prieteni'

Vezi galeria foto 

Victoria Răileanu și Conrad Mericoffer au divorțat după 7 ani de relație. Cei doi au ținut ascuns faptul că nu mai formează un cuplu de mai bine de un an. Atunci când a răspuns întrebărilor pentru interviul VIVA!, actrița din VLAD nu a menționat că există probleme în căsnicia ei, ba chiar a dat de înțeles că relația cu soțul ei este una foarte bună.

Sursa: viva.ro

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com