Vlad Gherman a căzut în patima alcoolului. Ce i s-a întâmplat, de fapt, după despărțirea de Cristina Ciobănașu

Vlad Gherman s-a deschis în fața fanilor lui care îi urmăresc activitatea pe rețele sociale și pe canalul său de Youtube și a vorbit despre perioada de după despărțirea de Cristina Ciobănașu. Iubita și logodnica lui și-a pus amprenta în viața lui timp de nouă ani, în care împreună au construit o relație frumoasă. Despărțirea a fost dureroasă, iar Vlad a dezvăluit cum s-a răsfrânt această suferință peste el.

Vlad Gherman a căzut în patima alcoolului

Într-un vlog tip jurnal publicat pe canalul său de Youtube, Vlad Gherman a povestit cum s-a apucat de băut după despărțirea de actrița Cristina Ciobănașu, cu care a avut o relație de 9 ani de zile.

Imediat după despărțire am început să consum foarte mult alcool, lucru pe care nu-l făceam, lucru pe care toată lumea care mă cunoaște, știe. Eu dacă beam o sticlă de vin pe an. Ajunsesem, la un moment dat, să beau o sticlă de vin pe zi. Am început să fumez țigări, la ocazie, iar apoi asta s-a transformat într-un soi de rutină. Ajunsesem să am o perioadă în care fumam aproape un pachet pe zi. Sunt lucruri care nu-mi fac cinste, sunt lucruri urâte, partea cea mai întunecată a acestei experiențe, a acestei schimbări majore din viața mea, a spus Vlad Gherman.

Actorul spune că a apelat la un psiholog și că a reușit să se redreseze destul de repede. Nu a renunțat definitiv la fumat sau la consumul de alcool, însă a simțit pe pielea lui ce înseamnă acestea (obosit la filmări, avea cearcăne) și știe că nu a procedat corect.

Vlad Gherman spune că din cauza exceselor pe care le-a făcut, începuse să consume numai fast food și s-a îngrășat 10 kilograme din cauza alimentației nesănătoase.

Vlad Gherman – viața de după despărțirea de Cristina Ciobănașu

Actorul a mai spus că viața lui de după despărțire a avut multe urcușuri și coborâșuri și că începuse să o ia pe cărări greșite, fapt care îi afecta viața personală și cea profesională.

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au fost împreună 9 ani, timp în care s-au și logodit și, pe când lumea aștepta să audă clopote de nuntă, ei au anunțat că se despart.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com