Vreme rea în toată țara! Început de vară cu furtuni și grindină

Ne apropiem de prima zi de vară și, în loc să avem parte de o zi liberă cu soare, vreme bună, se pare că românii vor avea vreme rea, furtuni și grindină, la fel ca în ultima perioadă. Nici la începutul verii nu scăpăm de atmosfera mohorâtă cu care ne-am tot confruntat în luna mai.

Vremea se strică în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare privind manifestările de instabilitate ale vremii care a intrat în vigoare în țara noastră încă de la ora 12:00. Conform meteorologilor, vremea rea va ține până miercuri. În tot acest timp, avem parte de ploi abundente, furtuni și grindină în majoritatea regiunilor din țară.

Până miercuri, vor cădea precipitații abundente, vor fi furtuni, vânt puternic, descărcări electrice și ar putea să cadă grindină în mai multe regiuni, mai ales în toiul zilei. În ceea ce privește ploile, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.

De duminică, de la ora 12.00, până marţi, la ora 10.00, în majoritatea regiunilor vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină. Vremea bună nu va ține prea mult, pentru că săptămâna viitoare va fi din nou marcată de instabilitatr atmosferică.

Vremea la munte și la mare

La munte, până marți seara, vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în general între 7 şi 10 grade şi cu minime care vor fi de 0 – 4 grade.După ce această avertizare nu va mai fi valabilă, vremea va deveni normală pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse 14 – 17 grade, în timp ce minimele vor fi de 6 – 8 grade. Vor fi fenomene specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare zi, dar acestea vor apărea mai frecvent în primele două zile şi, din nou, după data de 6 iunie, când vremea se va strica.Vremea este la fel de rea și la mare. Temperaturile maxime medii vor fi de 16 – 18 grade şi minime în medie de 10 – 12 grade. Va ploua mult și vântul va sufla cu putere până miercuri, ceea ce le dă complet planurile peste cap turiștilor.Velorile termice cresc de săptămâna viitoare, fiind anunțate maxime de 21 – 22 de grade şi minime de 13 – 14 grade, noaptea.

OFERA UN LIKE DACA ITI PLACE

www.revanger.com www.erguvanhaber.com www.erzurumozelders.com www.tekirdagtabldot.com www.gebzesaadet.com www.balikesiryenihaber.com www.ucanbalonmugla.com www.aymaras.com www.buyukorduhaber.com www.ambushm.com www.trabzonpostasi.com www.yalovaradyotv.com www.internetedirne.com www.duzcepark.com www.butuncanakkale.com www.ssgolfhotel.com www.ispartaradyonet.com www.tokathaberi.com www.tokathabersitesi.com www.escortlarrize.net www.sivashbr.net www.sivashaberci.com www.manisaotolastik.com www.yeniyasamgorukle.com www.alanyamado.com www.manavgatx.com