Zina Dumitrescu a ajuns de urgență la spital. Starea de sănătate a Zinei nu a fost prea bună în ultima perioadă, iar zilele trecute ea a ajuns de urgență la spital.
Patronul azilului, Ioan Casian, a oferit primele declarații cu privire la starea de sănătate a creatoarei de modă. Ei sunt tot timpul lângă pentru a nuse întâmpla ceva, însă din declarațiile date de el, Zina Dumitrescu nu mănâncă deloc.
„A venit salvarea, a fost adusă la spitalul Elias, unde a fost investigată și i-a fost dat un tratament. Nu se simțea bine, avea tot timpul grețuri, vomita foarte des, nu mânca în continuare, nu mănâncă nici acum”, a declarat Ioan Casian, potrivit Agenția VIP.
Medicii au foarte mare grijă ca Zinei să nu-i lipsească nimic și speră la ce e mai bun. Din investigațiile realizate reiese faptul că tot ce se întâmplă cu Zina Dumitrescu este pe baza depresiei, iar prezența fiului ei, nu a ajutat-o sub nicio formă.
„Suntem tot timpul lângă dânsa și la concluzia asta am ajuns acum, facem tot ce este posibil să îi schimbăm starea și gândurile și felul de a comunica cu noi, în continuare. Nu știm exact ce gândește. Doctorița a spus că este pe baza depresiei tot comportamentul.
Starea dânsei și felul ei de a pune problema a fost în continuare identic, nu a ajutat-o cu nimic prezența fiului dânsei. Din contră, nu dorește să mănânce, are stări de vomă tot timpul…A venit și mult prea târziu băiatul și prezența lui nu a determinat-o pe dânsa să-și schimbe comportamentul, gândurile…A renunțat să mai lupte cu viața”, a mai spus el.