ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
Printre zodiile care nu sunt lăsate niciodată la greu se numără Fecioarele, Gemenii, Balanțele, Săgetătorii și Peștii. Ele sunt cele mai sensibile și se pot pierde cel mai ușor pe drum, fapt pentru care au nevoie mereu de protecție divină. Cât despre restul nativilor, stau ceva mai bine cu emoțiile. Știu să și le stăpânească și nu iau eșecurile ca pe ceva dezastruos, ireparabil.
Fecioara
Fecioarele sunt cele mai rele de gură din zodiac. Nu își dau seama cât rău pot face cu o simplă privire, cu un singur cuvânt.
Întrucât drăcușorul nu le spune că sunt pe o pistă greșită când trag concluzii pripite, vine îngerașul și le trage de mânecuță să rectifice tot.
Balanta
Balanțele își pierd foarte repede încrederea în forțele proprii. Sunt extrem de echilibrate în cea mai mare parte a timpului, însă atunci când cad în lacul tristeții, numai Dumnezeu le mai poate scoate din depresie arătându-le partea frumoasă a vieții.
În viața Balanțelor apar de multe ori persoane parcă trimise de Dumnezeu, îngeri păzitori cu chip de om care le ajută în momentele în care credeau că totul s-a pierdut.
Sagetator
Și Săgetătorii sunt foarte credincioși și au o legătură impresionantă cu tot ce ține de spiritualitate.
Acești nativi pot pierde foarte mult din cauza sentimentelor negative. Sunt foarte geloși, foarte posesivi și duc lipsă de o stimă de sine.
Se pun pe locul doi de multe ori, și exact în acele momente intervine Divinitatea cu forța sa pentru a le arăta calea cea dreaptă și că nu e nimic greșit să se gândească și la ei.
De altfel, se spune că trebuie să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, dar dacă nu ne iubim nici pe noi, cum vom putea iubi oamenii de lângă noi?
Pe această listă se află și Gemenii și Peștii, alte două zodii duale extrem de sensibile.
Gemenii pot intra ușor în depresie pentru că pun la suflet absolut orice.
În momentele în care cred că viața lor nu mai are rost, Dumnezeu le trimite oameni providențiali, care îi ajută să vadă partea plină a paharului.
De asemenea, Peștii nu suportă trădarea și minciuna și se întristează foarte repede din această cauză.
Acești nativi sunt extrem de sinceri și nu înțeleg de ce oamenii au comportamente care nu le fac cinste.
sursa: romaniatv.net
Toate ființele umane iubesc să fie aproape de natură și să răspundă la aceasta, indiferent dacă se simt în mod conștient legate de ea sau nu.
Psihanalistul Erich Fromm a inventat termenul biophilia în 1973 pentru a descrie acest fenomen, care mai târziu a fost extins de biologul Harvard E. O. Wilson în efortul său de a descrie conexiunile pe care oamenii le caută inconștient cu lumea naturală.
În ultimele decenii, numeroase studii au arătat în repetate rânduri că oamenii au o legătură inerentă cu natura, dovedind beneficiile uimitoare ale sănătății fizice și mentale ale timpului petrecut în natură. Mai jos sunt cinci descoperiri fascinante din astfel de studii, toate indicând modul în care ar putea vindeca, dacă am alege să petrecem mai mult timp în natură.
Funcționarea cognitivă a copiilor a fost îmbunătățită atunci când un parc sau un spaţiu verde puteau fi văzute de acasă. [1]
Lucrătorii din camere cu ferestre au tendința de a avea o stare generală de sănătate mai bună, se simt mai puțin frustrați și au mai multă răbdare, precum și să se bucure mai mult de muncă. [2]
Două grupuri de pacienți care au avut exact aceeași intervenție chirurgicală aveau rezultate diferite în ceea ce privește sănătatea, în funcție de situația în care spațiile lor de spital aveau o vedere a unui perete de bloc brun sau a unui copac. În special, acei pacienți ale căror camere aveau o vedere cu copaci au avut o ședere mai scurtă – adică o zi întreagă în medie – și au avut o nevoie mai mică de a lua medicamente pentru a calma durerea. În plus, s-a constatat că dispozițiile lor au fost mai bune și au suferit mai puține complicații. [3]
citeste continuarea pe sanatateminutcuminut.com
Written by: admin