ACTUALITATE

Avocatul Poporului: Greșeala care ar putea anula toate restricțiile! Ce i-a cerut lui Florin Cîțu

todayMarch 31, 2021 1

Background
share close

Avocatul Poporului aruncă bomba: Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență nu sunt publicate în Monitorul Oficial. Avocatul Poporului spune că această scăpare a autorităților ar putea anula toate restricțiile impuse populației de către autorități.

Scăparea care ar putea anula restricțiile

Renate Weber a cerut premierului Florin Cîțu să-i spună motivul pentru care hotărârile adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență din 2021 și până acum nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Avocatul Poporului subliniază că publicarea în Monitorul Oficial este o condiție de intrare în vigoare a actelor normative.

“Având în vedere că publicarea în Monitorul Oficial este o condiţie de intrare în vigoare a unui act normativ şi că prin această operaţiune se asigură accesul publicului la conţinutul acestuia, vă rugăm să ne comunicaţi motivele de fapt şi de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 şi până în prezent nu au respectat condiţia publicării în Monitorul Oficial şi pe de altă parte anumite hotărâri adoptate tot în acest an de către CNSU (nr. 12/2021, nr. 13/2021 şi nr. 14/2021) nu au fost publicate nici pe site-urile gov.ro şi stirioficiale.ro”, se arată pe site-ul Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului a precizat că s-a sesizat din oficiu pe această temă și că așteaptă un răspuns din partea premierului României. Weber spune că toate măsurile luate de când s-a instalat pandemia de coronavirus în România nu au respectat regimul publicității actului normativ.
Rămâne de văzut ce îi va răspunde premierul României, Florin Cîțu. Reamintim că printre noile măsuri luate de autorități se numără limitarea circulației (în zilele de vineri, sâmbătă și duminică), de la ora 20.00 în localitățile unde rata de incidență a cazurilor de coronavirus a depășit 4/1000 de locuitori.
Aceeași măsură este valabilă și pentru localitățile unde rata de incidență a depășit 7,5 raportat la mia de locuitori, doar că aici se va aplica de luni până duminică. De asemenea, programul magazinelor din aceste localități este scurtat până la ora 18.00.

Written by: admin

Rate it