ASCULTA LIVE ASCULTA FX NET RADIO
Alexia Eram și Mario Fresh sunt mai bine ca niciodată. Cei doi tineri au trecut cu brio peste o perioadă în care s-a tot speculat că au probleme mari și că sunt la un pas de despărțire, ba chiar au fost voci care au susținut că despărțirea s-a produs, dar iată că nimic nu e ceea ce pare.
Invitată recent într-un podcast unde a fost, nu demult, și iubitul ei, Alexia Eram a făcut o declarație surprinzătoare, date fiind zvonurile cu privire la despărțirea de Mario Fresh. Ei bine, fiica Andreei Esca a spus că se gândește să devină mamă în viitorul apropiat, că a vorbit deja cu iubitul ei și s-au pus de acord în această privință.
Da, mă gândesc să fac un copil cu Mario în viitorul apropiat. Chiar am avut multe discuții despre asta și chiar ne gândim serios. O să ne apucăm de treabă, a spus Alexia Eram, la podcastul lui Radu Țibulcă.
Alexia s-a mutat demult singură, într-un apartament nou cumpărat de ea și amenajat după gustul ei și iată că e pregătită să mai facă un pas în viață. Pentru asta a discutat cu iubitul ei și nu este exclus să treacă la fapte.
Alexia Eram și Mario Fresh sunt împreună de cinci ani, iar până anul acesta nimeni și nimic nu a clintit relația lor de iubire. Ceva s-a întâmplat, însă, în 2021, de au apărut zvonuri cu privire la despărțirea dintre cei doi. Niciunul nu a comentat pe acest subiect, Mario a fost alături de Alexia la petrecerea de ziua ei de naștere, iar vestea cum că vor să facă un copil, elimină complet ideea că ar avea probleme în cuplu.
În urmă cu câteva luni, Mario Fresh a fost invitat în podcastul lui Radu Țibulcă și a declarat, printre altele, că se vede căsătorit de tânăr, pentru că acesta este exemplul primit de la părinții lui care au știut de mici ce vor și sunt și acum fericiți împreună. Părinții lui Mario s-au cunoscut pe când aveau 15 ani, iar la 21 așteptau deja primul copil.
Artistul spunea atunci că se înțelege foarte bine cu Alexia, că are multe de oferit și că va face și marele pas, la momentul potrivit.
Written by: admin
Copyright Fx Net Media Grup