UNIV.HYPERION

58 Results / Page 2 of 7

Background

UNIV.HYPERION

Admitere online 2021 la Universitatea Hyperion

La  1 iunie 2021, Universitatea Hyperion  acreditată prin legea 275/2002, dă start înscrierilor în anul universitar 2021-2022. Oferta educațională 2021  acoperă o paletă completă de specializări și competențe a căror alăturare  creează permanent oportunităţi de progres interdisciplinar și creșterea ratei de absorbție pe piața muncii, principalul obiectiv al Universității Hyperion. Dovada o reprezintă zecile de mii de absolvenţi ai Universităţii Hyperion  ce alcătuiesc deja o comunitate solidă, vizibilă şi cu un cuvânt important în cele mai […]

todayMay 21, 2021 36

UNIV.HYPERION

Înscrieri la cursuri de pregătire pentru examenul de admitere 2021 la ARTELE SPECTACOLULUI (ACTORIE)

Facultatea de Arte din cadrul Universității Hyperion organizează cursuri de pregătire pentru examenul de admitere la specializarea ARTELE SPECTACOLULUI (ACTORIE). Cursurile vor fi ținute online, în perioada August-Septembrie 2021, de către doamna conf.univ.dr. Mihaela Triboi, profesor de arta actorului și regizor .Candidații se pot înscrie începând cu dată de 15 mai 2021 Pentru înscrieri candidații sunt rugați să trimită un email pe adresa pregatireactorie@gmail.com cu titlul “Pregătire actorie”, în care să fie specificate următoarele informații: Nume și prenume Data și locul nașterii Numărul de telefon Studii absolvite Cursurile vor fi ținute în funcție de disponibilitatea candidaților, de comun acord cu aceștia, orarul urmând a fi comunicat după înscrierea la pregătire.

todayMay 21, 2021 5

UNIV.HYPERION

Concurs lansat pentru studenții la facultățile de profil artistic

The Cast List a pregătit și lansat pentru studenții la actorie, dans, coregrafie (sau oricare altă specializare de profil artistic) un concurs! Poți câștiga un set profesional de Headshot și o prezentare video “About me” cu care să-ți construiești profilul artistic dacă te înscrii pe platformă. Mai multe detalii despre condițiile de participare la concurs aici: https://bit.ly/3n480jD și pe Instagram aici: https://www.instagram.com/p/CNpqrugJfxu/ UPDATE! DEADLINE EXTENDED: 25 APRILIE 2021. Ești STUDENT la ACTORIE? Câștigă un super SET de POZE & ABOUT ME VIDEO […]

todayApril 26, 2021 7

UNIV.HYPERION

Oferta educațională 2020 a Universității Hyperion

Universitatea Hyperion dă start înscrierilor pentru anul universitar 2020-2021, în data de  1 iunie, 2020. Dispunând de o maximă mobilitate și flexibilitate, Universitatea Hyperion prezintă cea mai dinamică și rapidă adaptare a curriculei și metodicii la cerințele actuale ale pieței muncii, având ca obiectiv principal creșterea gradului de absorbție al absolvenților pe piața muncii de la 95% la 100%. Viitorii studenți vor beneficia de o ofertă educațională diversificată, ce cuprinde 17 programe de licență și 16 programe masterale acreditate, care […]

todayMay 25, 2020 105

UNIV.HYPERION

Universitatea Hyperion, 30 de ani de EXCELENȚĂ

25 mai 2020 este ziua în care celebrăm  cea de a 30-a aniversare a Universităţii Hyperion şi putem privi cu îndreptăţită mândrie, la paginile de istorie academică pe care această instituţie cu nume de astru le-a scris în acest interval. Atât pentru ansamblul ideilor de progres colectiv, cât şi pentru fiecare dintre noi, Universitatea Hyperion a fost permanent o sursă de mari satisfacţii intelectuale, o zonă a împlinirilor şi un […]

todayMay 25, 2020 108

UNIV.HYPERION

Sesiune de comunicări științifice 2019 la Facultatea de Științe Juridice Hyperion

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE a UNIVERSITĂȚII HYPERION organizează în ziua de 28 noiembrie 2019, ora 1000 la sediul Universităţii Hyperion din Bucureşti, (Calea Călăraşilor, nr.169, sector 3, Bucureşti,  etajul 6, corp A), sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională, având ca  tema „Modificările aduse legislaţiei româneşti în perioada 2009-2019. Dimensiuni şi tendinţe” Comunicările ştiinţifice vor putea fi prezentate pe următoarele domenii de interes: Drept privat, Drept public Drept internațional, Dreptul Uniunii Europene. Calendarul conferinţei: 6 noiembrie 2019 – […]

todayOctober 24, 2019 10

UNIV.HYPERION

Comunicat referitor la taxele de studii valabile în 2019-2020

Studenții Universității Hyperion pot achita taxele de școlarizare în 4 rate, conform următorului protocol: -Rata nr.1, până la 15 octombrie; -Rata nr. 2, până la 18 octombrie; -Rata nr. 3, până la 19 februarie; -Rata nr.4, scadentă la 15 aprilie(pentru studenții din anii finali) și 30 aprilie (pentru studenții din ceilalți ani de studiu). Se percep penalizări în cuantum de 0,25% din suma neachitată pentru  fiecare zi de întârziere, în […]

todayOctober 2, 2019 11

ACTUALITATE

DESCHIDEREA ANULUI UNIVERSITAR 2019-2020 LA UNIVERSITATEA HYPERION

BUN VENIT și MULT SUCCES  ÎN ANUL UNIVERSITAR  2019-2020, le urăm tuturor studenților și cadrelor didactice din Universitatea Hyperion! Festivitatea de  Deschidere a anului universitar 2019-2020 la nivelul Universităţii Hyperion, va avea loc in ziua de 1 octombrie 2019, ora 12:00, în Aula Mare (Amfiteatrul 3), etaj III,  corp B, str. Popa Nan nr. 90-92 și va fi prezidată  de  Rectorul Universităţii Hyperion, Prof.univ.dr. Sever Spânulescu. La festivitatea   sunt invitați: membrii Senatului Universităţii Hyperion;membrii Consiliului de Administraţie;membrii […]

todayOctober 2, 2019 29

UNIV.HYPERION

Clasificări de top ale unor cărţi de IT româneşti

Progresul tehnologic în lumea modernă este din ce in ce mai rapid. Oare România, renumită ca o sursă de specialişti, mai ales în IT, poate să ţină pasul şi să rămână în avangarda domeniului? Dacă proiectarea de noi dispozitive necesită echipe şi investiţii uriaşe, încă ineaccesibile, putem măcar să fim parte a procesului de includere a noilor tehnologii în diverse domenii beneficiare? Peste tot in lume apar lucrări de valoare, […]

todayJune 18, 2019 16